Guvernul elen a aprobat "rezerva de muncă" în sectorul public

Guvernul elen a aprobat planul privind crearea unei "rezerve de angajaţi" în sectorul public, prin care 30.000 de salariaţi vor primi doar 60% din remuneraţie şi vor fi disponibilizaţi după un an, însă două treimi dintre cei afectaţi sunt aproape de vârsta de pensionare, transmite Reuters.

Urmărește
196 afișări
Imaginea articolului Guvernul elen a aprobat "rezerva de muncă" în sectorul public

Guvernul elen a aprobat "rezerva de muncă" în sectorul public (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Grecia a promis să crească taxele, să reducă salariile din sectorul public şi să reducă numărul de angajaţi bugetari cu 20% până în 2015, pentru a determina Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional să-i acorde cea de-a şasea tranşă, de 8 miliarde euro, din acordul de finanţare externă convenit în mai 2010.

Fără aceşti bani, statul elen ar putea intra în faliment luna aceasta.

Guvernul a aprobat duminică înfiinţarea unei "rezerve de muncă" prin care 30.000 de angajaţi ai statului vor primi doar 60% din salariu şi vor fi concediaţi după un an.

Impactul social al măsurii a fost însă atenuat, deoarece circa două treimi dintre cei afectaţi sunt aproape de vârsta de pensionare, iar restul vor proveni de la companiile de stat care urmează să fuzioneze sau să se închidă.

Astfel, efectul asupra finanţelor publice va fi mai redus decât doreau oficialii instituţiilor financiare internaţionale.

Proiectul de buget pentru 2012 adoptat duminică de guvernul elen prevede deficite bugetare, în 2011 şi anul viitor, mai ridicate decât ţintele convenite cu UE şi FMI în cel de-al doilea acord, încheiat în iulie.

Miniştrii Finanţelor din zona euro vor discuta despre Grecia la o reuniune care va avea loc luni la Bruxelles, însă vor aştepta probabil rapoarte din partea inspectorilor aflaţi la Atena înainte de a lua vreo decizie.

Instituţiile financiare internaţionale vor debloca cel mai probabil tranşa din împrumutul Greciei, însă atenţia se va îndrepta asupra proiecţiilor pentru perioada 2012-2014.

Dacă misiunea UE/FMI/BCE la Atena va stabili că economia elenă va continua să evolueze sub aşteptări, mai mulţi oficiali europeni au sugerat, alături de numeroşi economişti, ca Grecia să ceară creditorilor privaţi o reducere mai mare a datoriei de stat faţă de marja de 21% convenită în iulie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici