Guvernul francez a adoptat reforma pensiilor. Ameninţarea sindicatelor
Reforma, care are ca scop unificarea celor 42 de scheme de pensionare specifice fiecărei profesii, a declanşat cea mai lungă grevă din transportul public din istoria Franţei, înainte de a ajunge în Parlament.
Premierul Edouard Philippe a anunţat la sfîrşitul săptămânii trecute că va folosi articolul 49.3 din Constituţie care permite guvernului să ocolească parlamentul pentru a adopta o lege.
Decizia guvernului subliniază mediul politic cu care se confruntă Emmanuel Macron, a cărui susţinere a scăzut până la aproximativ 33%. Reforma a devenit cea mai mare provocare pentru preşedinţia sa, pe fondul protestelor vestelor galbene din 2018.
„Aceasta a fost singura modalitate prin care guvernul a accelerat procesul, luând în considerare strategia opoziţiei de a prezenta 30.000-40.000 de amendamente pentru a bloca legislaţia”, spune Vincent Martigny, profesor de ştiinţe politice la Universitatea din Nisa.
Philippe Martinez, şeful sindicatului CGT, a declarat că sindicatele vor ieşi în stradă săptămâna viitoare împotriva reformelor.