Guvernul Greciei analizează noi măsuri de austeritate
Guvernul Greciei a discutat, luni, noi măsuri de urgenţă pentru reducerea deficitului bugetar, menite să convingă creditorii că autorităţile de la Atena pot depăşi criza datoriilor fără restructurarea acestora, transmite Reuters.
Măsurile analizate includ reduceri mai drastice ale salariilor din sectorul public, noi majorări de taxe, precum şi posibile concedieri ale funcţionarilor publici angajaţi cu normă întreagă.
Miza o reprezintă o nouă tranşă, de 12 miliarde de euro, din programul convenit anul trecut cu UE şi FMI, precum şi noi împrumuturi necesare pentru acoperirea deficitului de finanţare de anul viitor, în condiţiile în care este improbabil ca Grecia să poată reveni pe pieţele de obligaţiuni în 2012.
Pieţele consideră că o anumită formă de restructurare a datoriilor elene este inevitabilă, eventualitate exclusă însă de liderii europeni, în special de reprezentanţii Băncii Centrale Europene (BCE).
Autorităţile de la Frankfurt şi Bruxelles cer însă respectarea strictă a programului de reforme, care include privatizări şi alte măsuri de reducere a cheltuielilor, inclusiv a salariilor, şi de majorare a veniturilor.
Directorul general al Allianz, cel mai mare grup de asigurări din Europa, Michael Diekmann, a avertizat luni guvernele să nu împingă Grecia în insolvenţă prin blocarea unui ajutor suplimentar.
"Avem nevoie de un plan de industrializare pentru Grecia, de tipul Planului Marshall", a spus Diekmann.
Presa elenă a relatat, luni, că măsurile analizate de guvern includ reducerea la jumătate a sumei de 12.000 de euro exceptată de la impozitul pe venit, şi reduceri ale altor scutiri fiscale, pentru cheltuieli medicale şi dobânzi ale creditelor pentru locuinţe.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO