Prima pagină » Economic » Guvernul Greciei va trimite, marţi dimineaţă, Eurogrup noul plan de reforme

Guvernul Greciei va trimite, marţi dimineaţă, Eurogrup noul plan de reforme

Grecia va trimite, marţi dimineaţă, miniştrilor Finanţelor din zona euro planul de reforme, care va conţine măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale şi a corupţiei, precum şi soluţii de restructurare a sectorului bugetar şi de reducere a birocraţiei, anunţă un oficial guvernamental elen.
Guvernul Greciei va trimite, marţi dimineaţă, Eurogrup noul plan de reforme
Mihai Draghici
23 feb. 2015, 20:50, Economic

Eurogrup stabilise ca termen-limită luni seară pentru trimiterea de către Grecia a planului de reforme, o condiţie esenţială pentru prelungirea cu patru luni a programului de asistenţă financiară.

Oficialul guvernamental elen a precizat că Eurogrup a acceptat ca lista de reforme să fie trimisă marţi. „Lista reformelor va fi trimisă miniştrilor Finanţelor din Eurogrup marţi dimineaţă, iar o teleconferinţă va avea loc marţi după-amiază”, a explicat oficialul grec, citat de Reuters.

Conform acestuia, lista va conţine măsuri de abordare a „crizei umanitare” din Grecia, soluţii pentru gestionarea arieratelor fiscale şi a creditelor nerentabile, precum şi încetarea măsurilor de sechestru impuse pentru credite ipotecare neonorate. În plus, vor fi prezentate măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale şi a corupţiei, pentru contracararea traficului cu carburanţi, soluţii de restructurare în sectorul bugetar şi pentru reducerea birocraţiei.

Zona euro şi Atena au ajuns, vineri seara, la Bruxelles, la o înţelegere asupra prelungirii planului de asistenţă financiară destinată Greciei.