Guvernul Italiei a adoptat un vast plan de liberalizare a economiei
Planul, destinat ridicării obstacolelor care frânează creşterea economnică, este privit cu ostilitate de mediile corporatiste.
Taxiurile, farmaciile, trasporturile publice locale, distribuitorii de carburanţi, profesiile libere, asigurările şi băncile sunt vizate de noul plan de liberalizare, menit să stimuleze concurenţa.
Potrivit informaţiilor preliminare, planul prevede creşterea numărului licenţelor de taxi, a farmaciilor şi notariatelor, acordarea libertăţii proprietarilor de staţii de carburant de a se alimenta de oriunde doresc.
După adoptarea în decembrie a planului de austeritate, Mario Monti a lansat faza a doua a liberalizărilor, în vederea relansării economiei Italiei, care se confruntă cu recesiune.