DOCUMENT  Guvernul plăteşte 45% din salariul de bază, timp de trei luni, pentru cei care revin la muncă, din şomaj tehnic. Cum poţi beneficia de ajutor de la stat

  • Guvernul adoptă astăzi în şedinţă mai multe măsuri de sprijin destinate angajaţilor şi angajatorilor
  • Potrivit ordonanţei de urgenţă, statul va plăti 45% din salariul de bază, timp de 3 luni, pentru cei care revin din şomaj tehnic
  • Condiţia pusă de Guvern este ca angajatorul să le menţină contractele încă 6 luni după împlinirea termenului de 3 luni
Urmărește
13321 afișări
Imaginea articolului Guvernul plăteşte 45% din salariul de bază, timp de trei luni, pentru cei care revin la muncă, din şomaj tehnic. Cum poţi beneficia de ajutor de la stat

Guvernul plăteşte 45% din salariul de bază, timp de trei luni, pentru cei care revin la muncă, din şomaj tehnic

Guvernul va lua în această seară mai multe măsuri de sprijinire a angajaţilor şi angajatorilor, în criza coronavirusului, măsuri ce se vor aplica de la 1 iunie.

Dacă angajaţii tăi s-au aflat până acum în şomaj tehnic trebuie să ştii că şi de acum înainte, timp de trei luni, statul te poate ajuta. Mai exact de la reluarea activităţii angajaţii tăi pot primi, timp de 3 luni, 45% din salariul de bază. Practic tu îi vei mai plăti doar 55 % din salariu. Există şi condiţii puse de stat. Astfel, după terminarea celor trei luni în care Guvernul te ajută, vei fi obligat să îţi ţii angajaţii încă 6 luni, fără să poţi renunţa la ei.

Ce trebuie să faci să beneficiezi de ajutor de la stat:

Angajatorul depune prin mijloace electronice, la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, precum şi a municipiului Bucureşti, în raza cărora îşi au sediul social, o cerere semnată şi datată de reprezentantul legal însoţită de o declaraţie pe propria răspundere şi de lista persoanelor care urmează să beneficieze de această sumă

Iată şi ordonanţa de urgenţă care va fi adoptată în şedinţa de guvern de astăzi de la ora 19.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici