Guvernul rus a aprobat cel mai amplu program de privatizare după era Elţîn

Guvernul rus a aprobat joi, în formă preliminară, cel mai amplu program de privatizare după era Elţîn, în valoare de 29 de miliarde de dolari, care va avea loc în perioada 2011-2013 indiferent de veniturile bugetare ale ţării şi va fi deschis şi către investitorii străini.

Urmărește
20 afișări
Imaginea articolului Guvernul rus a aprobat cel mai amplu program de privatizare după era Elţîn

Premierul rus Vladimir Putin şi ministrul Economiei Elvira Nabiullina (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"În prezent, statul are o prezenţă excesivă în economie, care trebuie să fie redusă treptat. Privatizarea ne permite să influenţăm structura economiei", a declarat ministrul Economiei, Elvira Nabiullina, adăugând că investitorii străini vor putea să participe.

Nabiullina a precizat că guvernul va solicita băncilor ruseşti şi străine să îi acorde consultanţă pentru vânzarea activelor. Unele participaţii la companii de stat ar putea fi vândute pe piaţa bursieră, iar altele către investitori strategici.

"Ministerul organizează întâlniri cu investitorii străini pentru prezentarea posibilităţilor de privatizare", a explicat ministrul.

Planul va fi prezentat în septembrie şi finalizat până la sfârşitul acestui an.

Programul de privatizări va fi, dacă va fi pus în practică, cel mai ambiţios după era preşedintelui Boris Elţîn, când oameni de afaceri influenţi au preluat unele dintre cele mai mari companii petroliere şi minere din Rusia, la preţuri mici.

În perioada de criză din 2008-2009, active precum o participaţie de control la grupul minier Norilsk Nickel a revenit statului, ca garanţie pentru împrumuturi, după ce proprietarii au cerut ajutorul guvernului pentru refinanţarea datoriilor.

Oficiali guvernamentali au declarat că vânzările ar putea include participaţii minoritare la companii mari precum Rosneft, cel mai mare producător de petrol din Rusia, banca VTB şi operatorul de oleoducte Transneft.

Planul prevede că statul rus va păstra participaţii majoritare la aceste companii, astfel încât autorităile de la Kremlin nu vor renunţa la politica naţionalistă în domeniul resurselor din ultimul deceniu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici