Guvernul şi FMI au stabilit o listă cu 10 companii monitorizate prioritar
Guvernul şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) au stabilit o listă cu zece companii de stat ale căror evoluţii financiare vor fi monitorizate cu prioritate, în vederea reducerii volumului de subvenţii, conform scrisorii suplimentare de intenţie la acordul stand-by încheiat cu instituţia financiară.

Guvernul şi FMI au stabilit o listă cu 10 companii monitorizate prioritar (Imagine: Daniel Mihailescu/Mediafax Foto)
Pe lista companiilor care vor fi supravegheate cu prioritate au fost incluse Compania Naţională de Căi Ferate CFR, Societatea Naţională de Transport CFR Călători, Compania Naţională a Huilei, Termoelectrica, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, Metrorex, CFR Marfă, Electrocentrale Bucureşti, Societatea Comercială Electrificare CFR şi Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare.
"În urma primei evaluări, monitorizarea se va concentra pe aceste întreprinderi. Pe parcursul celei de-a doua misiuni de evaluare, după ce sistemul de monitorizare al Ministerului Finanţelor va fi fost rafinat, se vor stabili ţinte orientative trimestriale pentru 2010 privind soldul operaţional - câştiguri înainte de dobânzi, impozite şi taxe -, net de subvenţii, al celor mai mari 30 de întreprinderi după cheltuielile totale", se arată în scrisoare.
Documentul confirmă totodată informaţiile transmise anterior de MEDIAFAX privind obligaţiile impuse întreprinderilor de stat.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului