- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Guvernul SUA ar putea primi pachete de acţiuni în schimbul creditelor pentru sectorul auto
Administraţia Bush şi reprezentanţii Partidului Democrat din Congresul SUA s-au apropiat, luni, de un acord privind intervenţia guvernamentală în sprijinul industriei auto, în urma căruia cei trei mari constructori americani de automobile ar putea fi nevoiţi să ofere statului acţiuni în schimbul finanţărilor de urgenţă.
Guvernul SUA ar putea primi pachete de acţiuni în schimbul creditelor pentru sectorul auto (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Potrivit unui proiect de lege obţinut de Reuters, programul negociat de administraţie şi reprezentanţii Democraţi din Congres lasă deciziile cheie privind restructurarea celor trei mari constructori de maşini, respectiv General Motors, Chrysler şi Ford, în sarcina administraţiei Obama.
Proiectul de lege care concluzionează cele trei zile de negocieri stipulează credite guvernamentale cu dobânzi reduse, termenii de rambursare a ajutoarelor de stat şi clauze privind supravegherea modului în care vor fi utilizaţi banii.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
Potrivit Wall Street Journal, negocierile prelungite pe parcursul nopţii au condus la o nouă clauză, conform căreia guvernul ar primi pachete de acţiuni la fiecare dintre cele trei conglomerate, echivalente valoric cu 20% din cuantumul creditelor oferite.
În cazul General Motors, această clauză ar oferi statului o participaţie mare în capitalul grupului, care ar putea afecta interesele acţionarilor curenţi, scrie publicaţia americană.
Cuantumul final al ajutoarelor de stat acordate celor trei mari constructori auto americani, General Motors, Chrysler şi Ford, nu a fost încă stabilit, însă suma totală variază între 14 miliarde de dolari şi 17 miliarde de dolari, potrivit Reuters.
Proiectul are ca scop evitarea falimentului grupurilor General Motors şi Chrysler, responsabile, direct sau indirect, de milioane de locuri de muncă.
"Nu este vorba de un cec în alb sau o speranţă fără perspectivă. Dacă cele trei companii nu dezvoltă programe de restructurare, care să conducă la competitivitate pe termen lung, dacă nu reuşesc să urmeze un plan prestabilit, finanţarea va fi retrasă şi recuperată integral", a declarat liderul Majorităţii din Senatul american, Harry Reid, citat de agenţia internaţională de presă.
Deciziile cheie privind restructurarea celor trei conglomerate industriale nu au fost stipulate în proiectul negociat de Democraţi şi Republicani, urmând să cadă în sarcina administraţiei Obama, care va prelua puterea în luna ianuarie.
General Motors şi Chrysler au cerut statului finanţare urgentă de mai multe miliarde de dolari, până la finele acestui an, avertizând că ar putea intra în situaţie de insolvenţă în prima parte a anului viitor.
Ford a anunţat că are nevoie de finanţare guvernamentală pentru a depăşi cu bine criza, însă a exclus posibilitatea falimentului, arătând că nu are probleme de lichiditate.
Cele trei grupuri au promis restructurări masive, reduceri ale datoriilor şi salariilor directorilor şi scăderi puternice ale cheltuielilor, pentru a convinge legislativul să aprobe programe de finanţare de la bugetul de stat, propuse de companii, în valoare totală de circa 34 miliarde de dolari.
Citeşte şi:
GM şi Chrysler ar putea accepta o fuziune pentru a obţine ajutor financiar guvernamental
GM şi Chrysler avertizează Congresul SUA că vor intra în faliment
GM şi Chrysler ar putea accepta falimentul pentru a obţine ajutor de stat
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO