Prima pagină » Economic » Grecia neagă că ar negocia un al doilea pachet de ajutor financiar

Grecia neagă că ar negocia un al doilea pachet de ajutor financiar

Grecia a negat, marţi, că ar negocia un al doilea pachet de ajutor financiar, pentru a putea face faţă crizei datoriei de stat, după ce a încheiat anul trecut un acord pentru un împrumut de 110 miliarde de euro, transmite Reuters.
10 mai 2011, 12:45, Economic

„Grecia nu poartă discuţii pentru niciun nou pachet de ajutor financiar. Astfel de informaţii despre discuţii privind un nou pachet de sprijin nu sunt adevărate”, a afirmat un înalt oficial din Ministerul Finanţelor, sub protecţia anonimatului.

Potrivit agenţiei de presă Dow Jones, citată de Reuters, guvernul de la Atena se aştepta să încheie un acord de împrumut în valoare de aproape 60 de miliarde de euro. Noul ajutor financiar ar fi urmat să acopere necesarul de fonduri suplimentare de 27 de miliarde de euro al Atenei pentru 2012, respectiv de 32 miliarde de euro pentru 2013.

Preşedintele Eurogroup, Jean-Claude Juncker, a declarat vineri, după o reuniune a unor oficiali importanţi din zona euro, că există consens că Grecia va apela la un al doilea pachet de ajutor financiar. Eurogroup reuneşte miniştrii de Finanţe ai celor 17 state din zona euro.

Datoria Greciei ar putea creşte de la 115% din Produsul Intern Brut (PIB) în mai 2010 la 152% din PIB la finele acestui an, în pofida ajutorului de 110 miliarde de euro primit anul trecut de la Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.