- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (22.12.2014, 16:26)
- Departamentul Economic
Guvernul transferă Ministerului Fondurilor Europene autorităţile de management Mediu-Transport, invocând riscul pierderii banilor
Ministerul Fondurilor Europene va prelua, de la ministerele de resort, Autorităţile de Management POS Mediu şi POS Transporturi, operaţiune aprobată de Guvern cu argumentul că absorbţia fondurilor UE de către aceste structuri este redusă şi România riscă să piardă bani fără intervenţia ministerului.
Urmărește
123 afișări
Guvernul transferă Ministerului Fondurilor Europene autorităţile de management Mediu-Transport, invocând riscul pierderii banilor (Imagine: Dragos Savu/Mediafax Foto)
Conform Guvernului, gradul de absorbţie înregistrat în prezent, cu un an înainte de finalizarea perioadei de eligibilitate, atât pentru Programul Operaţional Sectorial Mediu (POS Mediu), cât şi pentru Programul Operaţional Sectorial Transport (POS Transport) este încă redus, fiind necesară realizarea, până la finalul anului viitor, a unui volum de cheltuieli eligibile de 1,7 miliarde euro pentru POS Mediu şi, respectiv, două miliarde euro pentru POS Transport, în condiţiile în care la nivelul celor două programe există un număr semnificativ de proiecte cu risc de nefinalizare, cu o valoare de aproximativ 2,8 miliarde euro.
"Stadiul pregătirii portofoliului de proiecte pentru perioada de programare 2014-2020 nu este avansat la un nivel care să permită evitarea dezangajării fondurilor alocate acestei activităţi în cadrul POS Mediu şi POS Transport, precum şi a fondurilor alocate acestor sectoare în cadrul Programului operaţional infrastructura mare", argumentează Executivul.
Urmare a acestei situaţii, Guvernul a decis, prin ordonanţă de urgenţă, ca Ministerul Fondurilor Europene (MFE) să preia, de la ministerele de resort, Autorităţile de Management POS Mediu şi POS Transporturi.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Marcel Ciolacu, după întâlnirea cu FMI: Vom prioritiza proiectele publice
-
Ţările NATO şi-au crescut cheltuielile militare. Ameninţările Rusiei şi întoarcerea lui Donald Trump au făcut ca Europa şi Canada să-şi majoreze cheltuielile pentru apărare cu 20% în 2024
-
Criza de la Şantierul Naval Mangalia. BNS: DAMEN renunţă la acţiuni, statul român are drept de preempţiune
În luna martie a acestui an, Ministerul Fondurilor Europene a mai preluat Autorităţile de Management pentru Programul Operaţional Competitivitate (POSCCE) şi Programul Operaţional privind Resursele Umane (POSDRU), de la Ministerul Economiei, respectiv de la Ministerul Muncii.
Ministerul Transporturilor a comunicat, luni, că, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Transport, încheie acest an cu un grad de absorbţie a fondurilor europene de 58,55%, suma atrasă în 2014 ridicându-se la 1,128 miliarde euro, cu peste 100 milioane euro peste ţinta asumată de 1,022 miliarde euro.
Prin acest program, România a avut alocată suma de 4,8 miliarde euro pentru perioada de programare 2007-2013. Rata de absorbţie în ultimii doi ani a fost de 10,7%, în 2012, respectiv de 32,24% în 2013.
Pentru Programul Operational Sectorial de Mediu, în cursul anului 2014, Comisia Europeană a transferat până în prezent României 451 milioane de euro, la care se adaugă 200,7 milioane euro în procesare la nivelul Comisiei Europene, pentru care a fost solicitat urgentarea transferului, respectiv 80 milioane de euro în procesare la nivelul Autorităţii de Certificare şi Plată şi al Autorităţii de Management.
În luna octombrie, rata de absorbţie pentru POS Mediu se cifra la aproximativ 40%.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Taxă de la 740 de lei pentru această categorie de șoferi! Inspecția RAR, polița RCA și ITP sunt obligatorii
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe