Unul dintre cele mai puternice branduri din Europa, cu preţuri mici, vine în România

Publicat: 26 01. 2018, 07:28
Actualizat: 17 10. 2021, 18:45

Discounterul german de modă Kik se află deja între cele mai mari cinci branduri de modă din Ungaria şi Cehia, iar acum îşi pregăteşte intrarea în România.

Grupul şi-a înfiinţat filială locală şi a adus jumătate de milion de euro la capitalul societăţii, un prim pas pentru dezvoltarea locală.

Kik este un brand aflat în portofoliul gigantului ger­man Tengelmann, grup care nu este străin de piaţa locală, fiind pre­zent anterior cu două branduri Plus Discount (lanţ de magazine preluat de Lidl în 2011) şi OBI (retailer de bricolaj care s-a retras de pe piaţă pentru că înregistra pierderi). Magazi­nele OBI au ajuns în mâinile altor retaileri – kika, Hornbach şi Jumbo, notează zf.ro.