Prima pagină » Economic » BNR a majorat dobânda cu un punct, la 9%

BNR a majorat dobânda cu un punct, la 9%

Banca Naţională a României (BNR) a majorat, luni, dobânda de politică monetară cu un punct procentual, de la 8% la 9% pe an, şi a decis adoptarea unor măsuri prudenţiale suplimentare, inclusiv prin majorarea provizioanelor la creditele în valută, destinate debitorilor expuşi riscului valutar.
BNR a majorat dobânda cu un punct, la 9%
04 feb. 2008, 12:46, Economic

Aceasta este a treia majorare consecutivă a dobânzii de politică monetară, începând cu luna octombrie a anului trecut, primele două fiind de câte 0,5 puncte procentuale.

În şedinţa de luni, Consiliul de Administraţie al BNR a decis să menţină nivelului actual al ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit, se arată într-un comunicat al băncii centrale.

În acelaşi timp, BNR reafirmă continuarea gestionării ferme a lichidităţii de pe piaţa monetară prin intermediul operaţiunilor de piaţă.

Consiliul de Administraţie al BNR a analizat şi aprobat raportul trimestrial asupra inflaţiei, document care va fi prezentat joi, 7 februarie.