Guvernul va informa CE asupra directivelor europene preluate, după o nouă scrisoare de avertizare

Guvernul va trimite Comisiei Europene, până la sfârşitul lunii iulie, o informare privind stadiul aprobării actelor normative care preiau normele europene, după ce a primit o a doua scrisoare de avertizare din partea CE privind întârzierea transpunerii în legislaţie a directivelor Uniunii Europene.

Urmărește
3 afișări
Imaginea articolului Guvernul va informa CE asupra directivelor europene preluate, după o nouă scrisoare de avertizare

Guvernul va informa CE asupra directivelor europene preluate, după o nouă scrisoare de avertizare

"Am avut de preluat aproximativ 1.700 de directive europene în perioada de pre şi post-aderare, iar în prezent mai avem circa 130 de acte. O parte dintre acestea fac parte din categoria celor care trebuiau transpuse până acum, iar celelalte au termene care merg până în 2009", a declarat pentru MEDIAFAX şeful Departamentului pentru Afaceri Europene (DAE), secretarul de stat Adrian Ciocănea.

Deficitul de transpunere a legislaţiei acceptat de CE este de 2%, iar România înregistrează în prezent un deficit de 15%,a arătat secretarul de stat.

Întârzierea în preluarea acquis-ului comunitar a fost discutată şi în şedinţa de marţi a Guvernului, în care şeful DAE i-a amintit premierului Călin Popescu Tăriceanu că orice depăşire a termenelor poate determina Comisia Europeană să trimită României o nouă scrisoare de avertizare. El prezintă lunar, în şedinţa Guvernului, stadiul transpunerii directivelor europene, termenul limită de adoptare, instituţia responsabilă şi tipul de act normativ care trebuie emis.

"România a primit două scrisori de la Uniunea Europeană în care erau precizate 176 de directive nenotificate, cu relevanţă pentru instituţia comunitară. La prima scrisoare, care avea termen limită data de 30 iunie, am răspuns luna trecută. În prezent, mai avem o restanţă de 23 de directive care trebuie notificate şi aprobate de Guvern, termenul limită de răspuns la a doua scrisoare de avertizare a UE fiind 31 iulie", a precizat Ciocănea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici