Guvernul va selecta până în iulie consultanţi juridici pentru privatizările anunţate

Guvernul va selecta până în luna iulie consultanţi juridici pentru pachetele care urmează să fie vândute la companiile CFR Marfă, Tarom, Petrom, Transelectrica, Transgaz, Romgaz, Hidroelectrica şi Nuclearelectrica, se arată în scrisoarea de intenţie cu FMI, document obţinut de MEDIAFAX.

Urmărește
5 afișări

Potrivit unei anexe la scrisoare de intenţie, Guvernul s-a angajat să vândă o participaţie de 20% din CFR Marfă, maxim 20% din Tarom, 10% din Petrom, 15% din Transelectrica, 15% din Transgaz, 15% din Romgaz şi câte cel puţin 10% din Hidroelectrica şi Nuclearelectrica.

Şeful misiunii FMI de evaluare a acordului, Jeffrey Franks, a declarat recent pentru MEDIAFAX că Guvernul va vinde pachete de peste 10% din acţiunile Nuclearelectrica şi Hidroelectrica, dar cu siguranţă sub 50%.

Potrivit oficialului FMI, statul va încasa câteva miliarde de euro din cedarea participaţiilor la toate companiile ale căror pachete sunt scoase la vânzare.

Decizia de vânzare a acţiunilor Nuclearelectrica şi Hidroelectrica a fost luată după ce planul de înfiinţare a celor doi campioni naţionali în energie, Electra şi Hidroenergetica, a fost blocat în ultimele luni.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici