- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Guvernul va sista lucrările la reactorul 5 al centralei de la Cernavodă
Guvernul va sista lucrările la reactorul 5 al centralei Cernavodă, aflat în conservare după finalizarea a doar 2,8% din proiect, apreciind că oficialii Comisiei Europene nu vor aproba construcţia din cauza tehnologiei învechite şi luând în calcul un studiu potrivit căruia investiţia este inoportună.
Guvernul va sista lucrările la reactorul 5 al centralei de la Cernavodă
"Proiectul CANDU 700 a fost realizat la nivelul anilor 1970. Estimându-se ca dată de punere în funcţiune a unităţii 5 anul 2025, se poate considera că la acea dată autorizarea va fi practic imposibilă, Uniunea Europeană neacceptând decât grupuri energetice nucleare de generaţii noi, III + şi IV, acest proiect fiind de generaţia II +", potrivit notei de fundamentare a unui proiect de hotărâre a Guvernului, elaborat de Ministerul Economiei.
Construcţia centralei nuclearelectrice de la Cernavodă a fost începută de fostul regim comunist la sfârşitul anilor '70, când era prevăzut să aibă patru reactoare. Ulterior, a fost luată decizia ridicării şi a celui de-al cincilea reactor.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ce înseamnă să fii președinte? Alexander Lukașenko spune că este treaba unui bărbat: „Doamne ferește să fie aleasă o femeie în Belarus”
-
Liderul nord-coreean Kim Jong Un ordonă producerea în masă a dronelor explozive
-
Războiul din Ucraina, ziua 996. Zelenski: Zece puncte ale planului intern de rezilienţă vor fi prezentate săptămâna viitoare / Noi sancţiuni împotriva Rusiei din partea UE / Biden, presat de Europa pentru a spori sprijinul pentru Ucraina înainte de încheierea mandatului
-
Guvernatorul Băncii Angliei îndeamnă la reconstruirea relaţiilor cu UE: Brexitul a subminat economia
Primul reactor a fost pus în funcţiune în 1996, iar al doilea în 2007, fiind operate de compania de stat Nuclearelectrica. Unităţile 3 şi 4 ar urma să fie finalizate în 2019 şi 2020, dar Guvernul nu are încă niciun angajament clar al investitorilor pentru continuarea lucrărilor.
Proiectul de act normativ precizează că în luna martie a fost realizat un studiu de fezabilitate privind oportunitatea continuării lucrărilor la Unitatea 5, care a concluzionat că proiectul "nu este oportun, necesar şi nici economic".
Motivele identificate în studiul de fezabilitate pentru sistarea lucrărilor sunt costurile prea mari pentru modernizarea instalaţiilor, temerea că Uniunea Europeană nu va aproba punerea în funcţiune, din cauza vechimii, şi posibilitatea ca apa din Dunăre, folosită pentru răcirea instalaţiilor centralei, să nu fie suficientă.
"La Unitatea 5, deoarece gradul de completitudine al lucrărilor existente în şantier este de circa 2,8%, şi datorită schimbărilor legislative, se estimează că această unitate va fi considerată ca unitate nouă şi în consecinţă Uniunea Europeană nu va aproba continuarea lucrărilor şi punerea ei în funcţiune în baza proiectului existent", potrivit notei de fundamentare a proiectului.
Centrala din Cernavodă asigură, cu cele două reactoare funcţionale, aproximativ 19% din consumul de electricitate din România.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 10:58
Banca Naţională a României lansează monede comemorative dedicate Bisericii Stavropoleos
-
astăzi, 10:47
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 996. Zelenski: Zece puncte ale planului intern de rezilienţă vor fi prezentate săptămâna viitoare / Noi sancţiuni împotriva Rusiei din partea UE / Biden, presat de Europa pentru a spori sprijinul pentru Ucraina înainte de încheierea mandatului