- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Guvernul va vinde CFR Marfă şi va restructura firmele cu pierderi
Guvernul va continua procesul de privatizare la CFR Marfă, va restructura societăţile cu pierderi şi va vinde la bursă acţiunile minoritare deţinute la alte firme, păstrându-şi însă poziţia majoritară în companii puternice, precum Transgaz, a declarat premierul Emil Boc, după negocierile cu FMI.
Guvernul va vinde CFR Marfă şi va restructura firmele cu pierderi (Imagine: Liviu Chirica/Mediafax Foto)
"Trebuie continuat procesul de privatizare la CFR Marfă, iar restul companiilor cu pierderi vor fi restructurate. Va fi o restructurare sau privatizare, de la caz la caz", a spus, luni, şeful Guvernului, la postul public de radio.
Legea salarizării în sectorul bugetar, aprobarea bugetului pe 2011 şi reforma pensiilor sunt printre condiţionalităţile care amână pentru luna ianuarie eliberarea următoarei tranşe de la Fondul Monetar Internaţional, programate iniţial pentru mijlocul lunii decembrie.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Începe depunerea jurământului de înstituire a noului Guvern al României
-
Incendiul izbucnit în Dâmboviţa după un accident între 2 cisterne, una încărcată cu GPL, stins / Două cisterne s-au ciocnit pe DN 72, în Dâmboviţa.
-
Zelenski: Dependenţa Slovaciei de reusrsele Rusiei este o mare problemă de securitate pentru Europa
-
Kelemen Hunor: Trebuie stabilit calendarul prezidenţialelor, nu mai târziu de luna aprilie
FMI a recomandat totodată privatizarea sau lichidarea companiilor de stat monitorizate, arătând că acestea au înregistrat pierderi în creştere.
FMI şi Comisia Europeană insistă pentru modificarea OUG 50/2010 privind creditele populaţiei, pentru a asigura un echilibru între bănci şi consumatori, dar evită să prezinte în clar dacă aceasta este o condiţionalitate strictă pentru eliberarea următoarei tranşe.
"Ne interesează ca populaţia să fie protejată dar vrem să ne asigurăm şi că nu există ceva care să pericliteze stabilitatea financiară. Sunt optimist că vom găsi o soluţie care respectă ambele obiective (...) Vrem să ne asigurăm că am respectat acest echilibru pentru continuarea programului", a declarat, luni, şeful misiunii, Jeffrey Franks.
El a arătat că misiunea vrea să se asigure că se va respecta un echilibru între protecţia consumatorilor şi stabilitatea sistemului bancar, pentru a putea continua programul, sugerând că modificarea OUG 50/2010 poate fi o precondiţie.
Directorul de ţară pentru România al Comisiei Europene, Istvan Szekely, a arătat că instituţia înţelege nevoia de protecţie în plus a consumatorilor, în special în domeniul financiar bancar, dar trebuie să se asigure şi că sistemul bancar este solid, iar legislaţia europeană este respectată.
Szekely a punctat că singura instituţie cu rol de suspendare sau limitare a activităţii unei bănci este Banca Naţională a României, iar astfel de proceduri n-ar trebuie să poată fi deschise de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO