Video Guvernul vrea un credit extern pentru modernizarea centralelor de cogenerare

Guvernul ia în calcul contractarea unui împrumut extern de câteva miliarde de euro pentru modernizarea centralelor energetice în cogenerare, deoarece unităţile de apartament nu pot reprezenta o soluţie favorabilă pe termen mediu pentru sistemul de încălzire, a declarat, joi, premierul Emil Boc.

Urmărește
23 afișări

"Sper să putem să găsim aranjamentul financiar necesar. Soluţia este un împrumut extern de câteva miliarde de euro care să se focalizeze pentru modernizarea acestor centrale. Cred că aici trebuie să fie o decizie curajoasă a Guvernului", a afirmat Boc la conferinţa Mediafax Talks about Energy.

El a apreciat că această "investiţie masivă" va fi recuperată într-un interval de 10 ani, prin economiile rezultate din asigurarea sursei energetice.

"Am fost unul dintre aceia care au susţinut la început centralele de apartament, când au început să prindă teren în România. Pot să vă spun, şi din experienţa de primar, şi din exeprienţa scurtă de prim-ministru şi din informaţiile pe care le am, că viitorul nu-l reprezintă centralele termice de apartament. Am văzut asta şi în întreaga Uniune Europeană. Poate că într-un anumit moment a fost o soluţie bună pentru familiile din România, dar pe termen mediu şi lung soluţia nu o reprezintă centralele individuale, ci sistemul centralizat, dar bine articulat şi propoţionat", a spus Boc.

El a explicat că vechile centrale termice au fost transmise la primării cu datorii imense, iar autorităţile locale nu au capacitatea să plătească aceste datorii. În plus, centralele au fost concepute pentru a a alimenta mari platforme industriale.

"A pune în mişcare hardughia aceea ne aduce costuri uriaşe, când consumul necesar ar fi de fapt 10% din capacitatea acestei centrale, dar producţia nu poate fi externalizată şi folosită doar o parte", a mai spus premierul.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici