Renault va investi la AvtoVAZ 240 milioane euro, în doi ani
AvtoVAZ urmează să lanseze, în 2012, construcţia a cinci noi modele, dintre care două vor fi marca Lada, două Renault şi unul Nissan.
Compania, la care Renault deţine o participaţie de 25%, se află în pragul falimentului, a declarat, miercuri, şeful Autorităţii de Audit din Rusia, Sergei Stepaşin.
În primul semestru, AvtoVAZ a avut pierderi de 19,6 miliarde de ruble (653 milioane de dolari), de peste nouă ori mai mari decât rezultatul negativ din acceaşi perioadă a anului trecut.
Pentru a evita falimentul, AvtoVAZ ar avea nevoie de cel puţin 70 de miliarde de ruble (2,3 miliarde de dolari), potrivit unor estimări guvernamentale.
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a solicitat Renault să contribuie la finanţarea constructorului auto, avertizând că, în caz contrar, participaţia grupului francez ar putea fi redusă.
Săptămâna trecută, Renault a anunţat că este pregătit să susţină compania rusă, însă ajutorul nu va veni, neapărat, sub formă de lichidităţi.
Constructorul auto a afirmat în septembrie că a ajuns la un acord cu principala confederaţie sindicală pentru reducerea personalului cu 27.600 de angajaţi, din totalul de 102.000, în urma scăderii puternice a cererii.