„Plecarea este o decizie voluntară, liberă şi este perfect legitimă, dar ea are un preţ”, a declarat Van Rompuy la Londra, în cursul unei conferinţe europene despre mijloacele de relansare a zonei euro şi despre locul Marii Britanii în Europa.
Premierul britanic David Cameron a promis în ianuarie, sub presiunea euroscepticilor, să organizeze până la sfârşitul lui 2017 un referendum privind menţinerea Marii Britanii într-o Uniune Europeană reformată. Cameron vrea să repatrieze prerogativele Bruxelles-ului către Londra, în special în domeniul „afacerilor sociale şi infracţionale.
„Presupun că” celorlalte ţări din UE „nu le place în mod deosebit această idee”, dar „nu se mai tem de ea”, a apreciat Van Rompuy.
„Cum să convingi o cameră plină de persoane dacă mâna ta rămâne agăţată de clanţă?”, a continuat el.
„Să părăseşti clubul este legal posibil. Dar nu este vorba despre plecare. Aceasta ar fi o problemă mult mai complicată şi o decizie dificil de aplicat, pe plan legal şi politic (…). Să te gândeşti la un divorţ după 40 de ani de căsătorie”, a adăugat el, o aluzie la intrarea Marii Britanii în UE în 1973.