Hidroelectrica iese din insolvenţă după patru ani de la decizia luată de guvern, care a stârnit revolta bancherilor şi a ”băieţilor deştepţi” din energie
Potrivit Ziarul Financiar, intrarea în insolvenţă a prins compania cu credite foarte mari la bănci pe care le-a rambursat în timp, ceea ce a stârnit mânia bancherilor care s-au trezit cu banii daţi înapoi, fără să aibă o altă alternativă de plasare a lor.
Decizia de a intra în insolvenţă luată la nivel înalt a produs un fior pe piaţa companiilor de stat mai ales în relaţia cu băncile şi furnizorii. Dacă Hidroelectrica putea să intre în insolvenţă pentru a-şi curăţa contractele, atunci oricare altă firmă de atat putea să facă acelaşi lucru.