- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Video Hidroelectrica va vinde în 2011 mai multă energie în condiţii transparente, prin OPCOM
Hidroelectrica va vinde din a doua parte a acestui an mai multă energie în condiţii de transparenţă, prin intermediul pieţei OPCOM, a declarat, joi, directorul general al Hidroelectrica, Mihai David, la conferinţa MEDIAFAX Talks about Energy
"Din a doua parte a anului şi mai ales din 2011 vom pune mai multă energie pe piaţă, pentru că OPCOM ne oferă avantajul să încheiem contracte pe termen lung, care sunt necesare pentru noi", a spus David.
El a adăugat că în a doua parte a anului trecut Hidroelectrica a crescut preţurile de vînzare a energiei pe contractele directe cu 22%, iar de la începutul anului 2010 preţurile au fost majorate cu 25%.
"Am renegociat toate contractele şi le-am prelungit pe cele care au permis creşterea preţurilor de livrare a energiei. Nu am modificat cantităţile din contracte", a spus David.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Banii negri din campanie: ANAF verifică modul în care a fost finanţată campania lui Georgescu
-
SUA sancţionează CPI pentru susţinerea Israelului
-
Barna: Nu luăm în calcul majorarea TVA, Nu modificăm impozitul pe salarii
El a adăugat că 25% din contractele directe de livrare a energiei pe care Hidroelectrica le are cu mai multe companii private vor fi transferate societăţii Electra, căreia Hidroelectrica îi va ceda o serie de hidrocentrale.
"Vă pot spune că 25% din contractul cu Alro va merge la Electra. În cazul Alro a fost modificată structura contractului", a adăugat David.
Hidroelectrica a avut la patru luni un profit de circa 200 milioane lei, a mai spus David.
Compania a produs în primele trei luni 4.217 GWh, mai mult cu 6,6% comparativ cu 3.954 GWh în acelaşi interval din 2009.
Hidroelectrica este controlată de stat, prin Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO