Hidroelectrica vrea să deschidă reprezentanţe în Belgrad şi Budapesta
Deschiderea acestor reprezentanţe vine în contextul în care din luna noiembrie piaţa energetică românească va fi interconectată cu pieţele din Ungaria, Cehia, Slovacia.
Borza a afirmat că reprezentanţa din Budapesta urmează să fie deschisă în luna septembrie, iar cea din Belgrad la o dată ulterioară.
Hidroelectrica este controlată de stat prin Departamentul pentru Energie.
Compania este în însolvenţă din luna februarie, a doua oară în mai puţin un an, prima procedură fiind deschisă în perioada iunie 2012 – iunie 2013.