- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Honda Trading România lansează noua variantă a modelului Jazz
Honda Trading România, reprezentanţa locală a constructorului japonez Honda, va lansa, joi, noua versiune a modelului Jazz, disponibilă cu un motor pe benzină de 1,2 litri şi două propulsoare de 1,4 litri, preţurile pornind de la 14.613 euro, cu TVA.
Honda Trading România lansează noua variantă a modelului Jazz (Imagine: hondatrading.ro)
Compania a anunţat în luna iulie a anului trecut că versiunea de 1,2 litri nu va fi disponibilă pe piaţa din România, însă ulterior a revenit asupra deciziei.
Varianta de 1,2 litri pe benzină are o putere de 90 cai putere (CP), faţă de 78 CP ai predecesorului, atinge viteza de 100 kilometri/oră în 12,6 secunde şi are o viteză maximă de 177 kilometri/oră. Maşina dispune de o transmisie manuală în cinci trepte şi porneşte de la un preţ de 14.613 euro, cu TVA.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Coreea de Nord ar putea trimite şi mai multe trupe şi drone în sprijinul Rusiei
-
Donald Trump a făcut o numire importantă în consiliul DOGE condus de Elon Musk
-
Avertismentul ministrului german al Apărării: Berlinul trebuie să fie pregătit pentru „războiul hibrid” al Rusiei
Versiunile de 1,4 litri au 100 CP (faţă de 83 CP anterior) şi pot fi echipate cu transmisie manuală în cinci trepte sau cu una mecanică cu comandă automată în şase trepte (i-SHIFT).
Modelul cu transmisie manuală atinge 100 kilometri/oră în 13,6 secunde şi o viteză maximă de 180 kilometri/oră şi este comercializată la un preţ de 15.446 euro, cu TVA, pentru versiunea de bază.
Varianta echipată cu transmisie mecanică accelerează până la 100 kilometri/oră în 11,4 secunde, are o viteză maximă de 182 kilometri/oră şi un preţ de la 17.469 euro, cu TVA.
Maşina are o lungime de 3,9 metri, o lăţime de 1,695 metri şi o înălţime de 1,525 metri
Noul Jazz va avea şi sistemul SIL (Shift Indicator Light) la modelele cu transmisie manuală, sistem care oferă informaţii vizuale privind punctul optim de schimbare a treptei de viteză, pentru a maximiza economia de combustibil.
Dotările standard pe toate modelele sunt airbagurile duble frontale, laterale şi tip cortina, cât şi cele cinci centuri de siguranţă cu fixare în 3 puncte, cele din faţă având două niveluri de pretensionare.
Airbagul frontal al pasagerului poate fi dezactivat pentru a permite instalarea unui scaun pentru copii orientat cu spatele la sensul de mers.
Modelele au început să fie comercializate în showroom-uri din 19 ianuarie.
Generaţia anterioară a modelului Jazz, lansat în 2001, a fost comercializată în peste două milioane de exemplare, la nivel mondial, până în prezent.
Honda Trading România va mai lansa, la sfârşitul primăverii, un nou model hibrid al mărcii, preţul de vânzare urmând să fie mai mic decât al celeilalte maşini hibride a Honda, Civic, care costă 22.600 euro cu TVA inclus.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO