Weidmann, în vârstă de 42 de ani, îl va înlocui la 1 mai pe Axel Weber, a declarat Merkel.
Merkel a făcut anunţul după prima şedinţă de guvern organizată după demisia neaşteptată a lui Weber de la conducerea Bundesbank, pe 11 februarie.
Cancelarul a fost nevoit, după plecarea lui Weber, să caute un candidat nu doar pentru şefia Bundesbank ci şi pentru preşedinţia Băncii Centrale Europene, în condiţiile în care mandatul lui Jean-Claude Trichet la conducerea BCE se încheie în octombrie.
„Oricine îl cunoaşte pe Jens Weidmann ştie că are cel mai înalt nivel de competenţă, o inteligenţă strălucită şi o minte independentă”, a spus Merkel.
Economist şi fost analist al Bundesbank, Weidmann a contribuit, din 2006, în calitate de consilier economic şef, la strategia lui Merkel în perioada crizei financiare, economice şi a datoriilor suverane din zona euro.
Weber a declarat că a renunţat la candidatura la preşedinţia BCE din cauza opoziţiei unor state faţă de politica sa monetară dură.
El a sugerat că Weidmann ar fi un bun înlocuitor, întrucât este un „profesionist complet şi un excelent economist”.
Go4it.ro transmite LIVE de la World Mobile Congress. Zeci de telefoane se lansează acum! Citeşte noutăţile la cald.