Hoyo a amânat din nou începerea producţiei de tractoare la Râşnov
Compania chineză Hoyo a amânat din nou, pentru luna mai, lansarea producţiei de tractoare la uzina din Râşnov, operaţiune anunţată iniţial pentru decembrie 2009 şi reprogramată pentru aprilie 2010.
Hoyo a amânat din nou începerea producţiei de tractoare la Râşnov
Decizia a fost luată din cauza unor "operaţiuni birocratice şi recepţionării târzii a unor transporturi", a declarat pentru MEDIAFAX Denisa Vasilescu, directorul executiv al fabricii, care controlează indirect 20% din uzină.
Ea nu a furnizat informaţii suplimentare.
Producţia primelor tractoare a fost din decembrie pentru aprilie din cauza unor întârzieri la lucrările de la secţia de montaj a uzinei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cei trei suspecți arestați de poliția olandeză în cazul furtului Tezaurului Dacic vor fi reținuți pentru încă 2 săptămâni
-
Vlad Pascu a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru accidentul din 2 mai. În accident au murit doi tineri. Decizia nu este definitivă
-
Scandal între vecini în Capitală: Bătrân agresiv, imobilizat de poliţişti. Surse: Cel agresat ar fi David Popovici
-
WhatsApp spune că jurnaliştii şi membrii societăţii civile au fost ţinta unui spyware israelian
Clădirea în care va funcţiona fabrica a fost inaugurată în septembrie.
Uzina va produce anual peste 20.000 de tractoare şi se află în prima fază de dezvoltare, care a necesitat fonduri de 20 de milioane de euro pentru construcţia unei hale în care se vor face asamblări ale componentelor importate din China.
Hoyo Agricultural Machinery Equipment va asambla şi produce la Râşnov opt tipuri de tractoare cu capacităţi cuprinse între 25 şi 120 de cai putere şi preţuri pornind de la 6.500 de euro.
Uzina de la Râşnov este controlată de firma chineză Hoyo - SHK Modern, parte a grupului Shantuo Agricultural Machinery Equipment, cu o participaţie de 80%, restul acţiunilor fiind deţinute de firma românească Goldex Industry. Denisa Vasilescu deţine integral firma Goldex Industry.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO