- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
HSBC: Petrolul a înlocuit Grecia ca sursă de îngrijorare pentru investitori
Preţurile în urcare la petrol au înlocuit Grecia ca sursă de îngrijorare pentru investitori, potrivit grupului HSBC, care avertizează că o menţinere a trendului de creştere ar putea deraia recuperarea economică fragilă din ţările dezvoltate şi ar putea genera inflaţie în statele emergente.
HSBC: Petrolul a înlocuit Grecia ca sursă de îngrijorare pentru investitori (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
În ultimele zile, preţurile la petrol au atins noi recorduri în lire sterline şi euro, în principal din cauza crizei din Iran, şi se apropie de maximul de 147 dolari pe baril înregistrat în 2008, potrivit CNBC.
Sancţiunile împotriva Iranului au condus deja la declinul ofertei de pe piaţă, alimentând majorarea preţului, a spus economistul şef al HSBC, Stephen King. Există şi alte elemente, legate de Iran, care cauzează îngrijorare, a adăugat el.
"A dezvoltat Iranul capacităţi nucleare, va exista un război cu Israelul, sau cu SUA, şi, într-un act de răzbunare, va bloca Iranul strâmtoarea Hormuz?", a întrebat King.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cum te menții în formă de sărbători? Antrenor de fitness: „Dacă mâncăm cumpătat, nu o să dezvoltăm probleme, nu o să ne îngrășăm”
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
-
USR i-a transmis lui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat. Elena Lasconi: PSD şi PNL nu au înţeles nimic din votul cetăţenilor
Majorarea preţului petrolului nu este doar rezultatul tensiunilor geopolitice, a spus bancherul.
O altă cauză ar fi măsurile neconvenţionale adoptate de băncile centrale, prin care sunt introduse lichidităţi masive în sistemul financiar.
"Dacă volumul banilor de hârtie este crescut constant, valoarea acestora va coborî faţă de alte active. Acest argument are o bază solidă având în vedere măsurile neconvenţionale din SUA şi Marea Britanie, dar şi împrumuturile masive pe trei ani ale BCE pentru băncile comerciale şi entuziasmul reînnoit al Băncii Japoniei pentru tiparniţa de bani", a afirmat el.
Mutarea expnsiunii economice la nivel global dinspre ţările dezvoltate către cele emergente contribuie de asemenea la avansul preţurilor.
Perioada de timp în care cotaţiile vor rămâne la un nivel ridicat depinde de situaţia din Orientul Mijlociu, iar preţurile ar putea ajunge şi la 150-200 de dolari pe baril, a adăugat economistul.
Preţul petrolului Brent a coborât luni sub 124 dolari pe baril, din cauza temerilor privind cererea, după ce China a revizuit în scădere prognoza pentru creştere economică.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO