- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Iacov va construi un mall lângă Bacău
Preşedintele clubului de fotbal Progresul Bucureşti, Constantin Iacov, a achiziţionat un teren cu o suprafaţă de circa 20 de hectare, amplasat lângă Bacău, unde intenţionează să construiască un centru comercial de tip mall, cu o investiţie de 30 de milioane de euro.
Iacov va construi un mall lângă Bacău
"Săptămâna această va fi finalizată achiziţia ultimelor parcele de teren şi sper să închei în acest an discuţiile pe care le-am început cu mai mulţi potenţiali investitori pentru finanţarea proiectului, astfel încât să începem lucrările anul viitor", a declarat Iacov, luni, agenţiei MEDIAFAX.
Terenul este situat într-o zonă comercială, aproape de intrarea în Bacău dinspre Bucureşti, iar suprafaţa noului mall va fi de aproximativ 60.000 de metri pătraţi.
ULTIMELE ȘTIRI
-
După anularea alegerilor și suspendarea dreptului TĂU la vot, mai crezi în statul român democratic? VOTEAZĂ AICI / SONDAJ Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu: Nu am spus niciodată că mi-e silă să stau la masă cu PSD
-
Clotilde Armand vrea mandatul de senator: Interdicţia vizează funcţia de primar, nu de parlamentar
-
Lasconi: USR îşi asumă guvernarea, dar o guvernare onestă, cu reforme
Iacov nu a precizat valoarea totală a achiziţiei terenului, afirmând că a cumpărat treptat parcelele, începând din 2006, la preţuri cuprinse între 35 şi 120 de euro pe metru pătrat.
"În prezent, valoarea de piaţă a terenului este de aproximativ 30 de milioane de euro", a spus Iacov.
El a menţionat că intenţionează să stabilească un parteneriat în care să participe cu terenul şi cu o parte din finanţarea necesară proiectului, urmând ca potenţialii parteneri să asigure diferenţa aferentă investiţiei.
"Sunt în negocieri cu mai multe companii româneşti şi cu o serie de fonduri de investiţii din Anglia şi Spania", a mai spus Iacov.
Iacov mai deţine o participaţie de 20% la un proiect rezidenţial care urmează să fie dezvoltat în zona cartierului Stupini din Braşov, cu o investiţie de 50 de milioane de euro.
Constantin Iacov este preşedintele Consiliului de Administraţie al clubului Progresul Bucureşti - fostul FC Naţional - şi are afaceri în domeniul construcţiilor şi imobiliarelor.
Din ce în ce mai mulţi oameni din lumea fotbalului au ales să investească în construcţii. La mijlocul lunii septembrie patronul echipei Steaua, Gigi Becali, anunţa că reprezentanţii omului de afaceri american Donald Trump au venit în România şi i-au propus să se asocieze cu ei pentru a construi în Bucureşti două turnuri de birouri cu câte 40 - 50 de etaje, investiţie de 2 miliarde dolari.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO