Prima pagină » Economic » IAR Braşov va debuta săptămâna viitoare pe piaţa principală a BVB

IAR Braşov va debuta săptămâna viitoare pe piaţa principală a BVB

Compania de stat pentru reparaţii şi mentenanţa aeronavelor IAR Brasov (IARV) va debuta la 14 iulie pe piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti (BVB), în urma transferului de pe piaţa Rasdaq.
IAR Braşov va debuta săptămâna viitoare pe piaţa principală a BVB
Emil Popescu
07 iul. 2015, 11:14, Economic

Transferul a fost decis de acţionarii IAR în luna februarie a acestui an, iar la începutul lunii iulie compania a primit aprobarea din partea Consiliului de Administraţie al BVB.

Peste 72% din acţiunile IAR Braşov sunt deţinute de stat (Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului – 64,89% şi Ministerul Muncii – 7,3%), iar restul de aproape 28% din acţiuni sunt deţinute de investitori.

Investitorii au tranzacţionat în ultimele 12 luni peste 963.000 de acţiuni IAR Ghimbav, reprezentând circa 5% din toate acţiunile companiei, pentru 2,4 milioane lei. Preţul acţiunilor IAR a crescut de aproape 3,5 ori în perioada respectivă, ajungând la 4,66 lei/acţiune la finalul şedintei de luni. Raportat la acest preţ, IAR are o capitalizare bursieră de 88 milioane lei (19,6 milioane euro).