Ieşi pe plus. Stabilirea preţului la gaze. Ce trebuie să ştie consumatorii înainte să-şi aleagă furnizorul?

Publicat: 16 12. 2021, 08:00
Actualizat: 04 09. 2023, 14:39

Dumitru Chisăliţă, presedintele Asociaţiei „Energia Inteligentă” este invitatul ediţiei Ieşi pe plus, de joi, 16 decembrie, o emisiune pe teme de educaţie financiară realizată de Mediafax în parteneriat cu CEC Bank. 

Energia inteligentă, un concept vechi dar încă greu de pus în practică

Specialistul spune că în 2014 a introdus conceptul de „energie inteligentă”, un concept care pune laolată o serie de principii, cum ar fi eficienţă energetică, reguli de implementare  a unui management energetic  corespunzător atât la consumator, cât şi la operatorii de pe piaţa de gaze naturale, o contorizare inteligenţă, soluţii de reducere a sărăciei energetice, canale de diseminare a consumatorilor care să permita valorificarea extrinsecă şi intrisecă a resurselor enegetice care există în momentul de faţă, prin abordări atât operaţionale, cât şi de cercetare şi de inovare. „Toate acestea, pentru a reuni sinergia tehnică, economică, comercială, juridică, politică, socială şi ecologică înspre binele consumatorilor. 
 
 
Chisăliţă aduce în discuţie şi o campanie începută în anul 2015: „Preţ corect la gaze”. Mergea cu caravana din oraş în oraş şi stătea de vorbă cu consumatorii noncasnici, cu reprezentanţii societăţilor comericale şi îi informa privind concepte şi comportamente pe piaţa concurenţială a gazelor naturale, ce presupune un contract pe piaţa liberă, ce drepturi şi obligaţii au ca şi consumatori, cum pot obţine un preţ corect la faze.  Invitatul mai spune că, ce a început cu o caravană, a continuat cu zeci de proiecte în beneficiul consumatorilor. 

Consumatorii, buni de păcălit dacă nu sunt educaţi privind piaţa gazelor 

Hoţul neprins e negustor cinstit, sau cum să ne ferim de furnizorii care încearcă să ne păcălească? Problema este şi la consumatori, care sunt needucaţi şi nu au cunoştinte tehnice, spune invitatul. Iar asta lasă loc de abuzuri.  
 
Specialistul vorbeşte, totodată despre faptul că un preţ mic nu e neapărat un preţ corect, „iar preţul mic astăzi înseamnă preţul foarte mare mâine (…) pentru că lipsa investiţiilor determină o ofertă mai mică iar asta, la rândul ei, determină o creştere a preţului”.