- Home
- Economic
- BUCURESTI, (07.10.2019, 16:06)
- Teona Tomoiaga
IKEA ar putea fi obligată să plătească taxe de milioane de euro către o ţară din Uniunea Europeană
Grupul Inter Ikea, proprietarul francizei Ikea, ar putea fi obligat de către Comisia Europeană, până la finalul acestui an, să plătească taxe în valoare de milioane de euro către statul olandez, potrivit unor surse Reuters.

IKEA ar putea fi obligată să plătească taxe de milioane de euro într-o ţară din Uniunea Europeană
Comisia Europeană se pregăteşte să finalize, în lunile următoare, o investigaţie demarată în 2017 asupra grupului Inter Ikea.
Informaţiile indică faptul că două decizii fiscale ale autorităţilor olandeze din 2006 şi 2011 au redus în mod semnificativ taxele plătite de Inter Ikea Systems, care ar fi ajuns la un miliard de euro, ceea ce i-a oferit un avantaj neloial faţă de alte companii, încălcând prevederile UE privind ajutoarele de stat. Totodată, hotărârea din 2011 a permis ca o parte substanţială din profiturile francizei companiei să fie transferate către o unitate a companiei din Liechtenstein, unde nu era taxată.
Acest dosar face parte dintr-o campanie mai amplă vizând facilităţile fiscale acordate companiilor multinaţionale de către unele state membre UE. Luna trecută, un tribunal european a confirmat metodologia de lucru a Comisiei Europene în cazuri similare care vizează tratamentele fiscale preferenţiale de care au beneficiat companiile Fiat şi Starbucks.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.




PROSPORT.RO

CANCAN.RO



ULTIMA ORǍ
vezi mai multe