- Home
- Economic
- TIMIŞOARA, (26.03.2018, 12:20)
- Adriana Mit , Mediafax
Ikea vrea să deschidă la Timişoara al treilea magazin din România
Ikea vrea să deschidă al treilea magazin din România la ieşire din Timişoara, pe un teren care a fost deja cumpărat, reprezentanţii retailerului de mobilă şi decoraţiuni informând Primăria comunei Dumbrăviţa că vor să realizeze şi un sens giratoriu în zonă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ikea vrea să deschidă la Timişoara al treilea magazin din România
Primul magazin Ikea din afara Bucureştiului va fi realizat la ieşire din Timişoara, în comuna Dumbrăviţa, iar lucrările ar putea fi finalizate în cel mult trei ani.
Primarul comunei Dumbrăviţa, Victor Malac, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că recent, instituţia pe care o conduce a eliberat un certificat de urbanism pentru spaţiul comercial.
“Noi am eliberat recent un certificat de urbanism şi ei (n.r. reprezentanţii Ikea) vor să construiască un magazin în zona Cora. De asemenea, a apărut şi un extras de carte funciară din care reiese că ei au şi intrat în posesia terenului din zona Calea Aradului, acolo unde se va face Ikea. După Selgros este o livadă, apoi B-dul Petre Ţuţea şi imediat în partea dreaptă, spre fosta fermă a partidului, acolo este terenul pus la dispoziţie pentru Ikea. Noi ducem tratative cu ei de aproximativ un an de zile şi în sfârşit am reuşit să îi atragem de partea noastră”, a afirmat Victor Malac.
Potrivit primarului comunei Dumbrăviţa, reprezentanţii Ikea vor să realizeze şi un sens giratoriu în zonă, astfel încât şoferii să ajungă mai uşor la magazin.
“Vor să realizeze un sens giratoriu undeva la intersecţia Calea Aradului cu str. Bucureşti, care aparţine de Dumbrăviţa, pentru ca şoferii să ajungă mai uşor la magazin. Din câte am înţeles eu, drumul naţional va deveni drum municipal şi atunci se poate permite realizarea unui sens giratoriu în zonă”, a precizat Victor Malac.
Primarul comunei Dumbrăviţa a declarat că nu ştie când vor începe lucrările, dar crede că magazinul va fi finalizat în cel mult trei ani.
“Este prematur să spun când vor începe lucrările, dar bănuiesc eu că în maxim doi, trei ani de zile se va finaliza lucrarea. Din câte ştiu eu, terenul pe care se va realiza magazinul are aproximativ şapte hectare, dar nu ştiu ce suprafaţă au achiziţionat ei de la fostul proprietar, firma lui Ion Ţiriac”, a conchis Victor Malac.
În prezent, Ikea are deschis un singur magazin în România, în Bucureşti, în zona comercială Băneasa, iar în toamna anului trecut, a fost pusă piatra de temelie pentru cel de-al doilea, care va fi construit tot în capitală, pe B-dul Theodor Pallady. Deschiderea magazinului IKEA Pallady este planificată pentru sfârşitul verii 2018.
IKEA Group deţine şi operează 355 de magazine în 29 de ţări (la data de 31 august 2017). Magazinul IKEA din zona comercială Băneasa este cel de-al 253-lea magazin, deschis pe data de 21 martie 2007 ca franciză locală. În martie 2010, IKEA România a devenit parte a IKEA Group, în organizaţia IKEA South East Europe care include şi Croaţia, Slovenia şi Serbia. În anul financiar 2017 (1 septembrie 2016 - 31 august 2017), magazinul IKEA din România a fost vizitat de 3,3 milioane de persoane şi 7,5 milioane de vizitatori unici au vizitat site-ul www.IKEA.ro.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 23:13
LIVE TEXT Trei ani de război în Ucraina. Acordul cu Ucraina privind resursele minerale este „foarte aproape”, spune Trump / UE adoptă un nou pachet de sancţiuni împotriva Rusiei / Liderii europeni merg la Kiev / Ursula von der Leyen promite ajutor / Rusia nu e de acord cu planul SUA de încetare a focului
-
ieri, 23:07
Macron subliniază investiţia masivă a Europei în securitatea Ucrainei