Prima pagină » Economic » Compania Eviva construieşte în România ferme eoliene

Compania Eviva construieşte în România ferme eoliene

Compania Eviva Energy, subsidiară a grupului portughez Martifer, intenţionează să construiască în acest an în România turbine eoliene cu o capacitate instalată totală de 50 MW care vor începe să producă energie electrică în ultimul trimestru, şi caută posibilităţi de achiziţie pe piaţa de energie.
Compania Eviva construieşte în România ferme eoliene
12 feb. 2008, 17:39, Economic

"În acest moment se află în stadii de dezvoltare mai multe ferme eoliene. Unele sunt abia la început, altele în faza finală de obţinere a avizelor necesare. Eviva lucrează cu companii autohtone şi studiază posibilitatea unor achiziţii", a declarat pentru MEDIAFAX directorul general al companiei, Nuno Costa Alemao.

Martifer derulează activităţi în Portugalia, Spania, Germania, Cehia, Polonia şi Slovacia, iar în România este prezent pe piaţa de biocombustibili, cu o fabrică de carburant biodiesel la Lehliu, precum şi în construcţii, investiţii imobiliare şi producerea de energie din surse regenerabile.

Grupul mai activează în România în sectorul construcţiilor metalice şi spaţiilor de retail şi logistică.

Obiectivul grupului portughez este să deţină în România, până în 2012, ferme eoliene cu o capacitate totală instalată de 400 MW, investiţie care s-ar putea ridica la 600 de milioane de euro, având în vedere că pentru construcţia unui MW în centrale eoliene costurile ating 1,5 milioane de euro.