Prima pagină » Economic » Iliescu: Pentru mine chiar a fost o mare surpriză că s-a ajuns la insolvenţă pentru Hidroelectrica

Iliescu: Pentru mine chiar a fost o mare surpriză că s-a ajuns la insolvenţă pentru Hidroelectrica

Fostul şef de stat Ion Iliescu a declarat marţi, la Clubul de la Bucureşti, că pentru el, ca hidroenergetician, chiar a constituit o mare surpriză că s-a ajuns la insolvenţă în cazul Hidroelectrica, el precizând că a fost adversarul spargerii sistemului energetic naţional.
Iliescu: Pentru mine chiar a fost o mare surpriză că s-a ajuns la insolvenţă pentru Hidroelectrica

„Pentru mine, ca hidroenergetician, chiar a constituit o mare surpriză că s-a ajuns la insolvenţă pentru Hidroelectrica. Eu am fost adversarul spargerii sistemului energetic naţional. S-au creat societăţi comerciale distincte – hidro, termo, nuclear – ăştia ar trebui să lucreze integrat”, a spus Iliescu.

El a arătat că administrarea separată a diferitelor sisteme – hidro, termo, nuclear – a părut ca o sursă de incoerenţă.

„De aci căpuşarea, deci un nărav nenorocit. S-au dat tot felul de avantaje unor agenţi economici să ia energie ieftină – băieţii deştepţi, cum erau numiţi – de la hidro. Păi nu avea voie hidro să vândă enegie de sine stătător. Energia trebuia vândută unitar de sistemul energetic naţional şi făcută o politică energetică unitară într-un sistem integrat”, a subliniat Iliescu.