În România circulă patru autoturisme electrice şi 750 hibrid

În România sunt omologate şi înmatriculate patru autoturisme cu propulsoare electrice şi 750 cu sistem de motorizare hibrid, dintr-un total de 134 vehicule electrice şi 756 cu acţionare mixtă, potrivit datelor Registrului Auto Român (RAR), furnizate la solicitarea MEDIAFAX.

Urmărește
54 afișări
Imaginea articolului În România circulă patru autoturisme electrice şi 750 hibrid

În România circulă patru autoturisme electrice şi 750 hibrid (Imagine: Adriana Neagoe/Mediafax Foto)

Cele patru autoturisme electrice sunt câte un model Peugeot, Oltcit, Jeamean şi Opel.

De asemenea, la RAR au fost omologate 20 de motociclete şi 110 autobuze propulsate cu motor electric.

Din totalul de 750 de autoturisme cu sistem de motorizare hibrid, cele mai multe sunt marca Lexus, respectiv 422, urmată de Toyota - 220 de maşini şi Honda - 62 unităţi.

Parcul auto din România mai conţine patru motociclete şi două tractoare cu motorizare mixtă.

Maşinile hibride şi electrice reprezintă 0,02% din totalul parcului auto local, care numără 5,32 milioane de vehicule.

Guvernul a decis la îneceputul anului, printr-o ordonanţă de urgenţă, ca Administraţia Fondului pentru Mediu să folosescă o parte din banii proveniţi din vânzarea certificatelor verzi pentru stimularea utilizării autovehiculelor electrice şi hibrid.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici