A început raţionalizarea în Europa Vestică? Limita de temperatură impusă la 19 grade Celsius, amendă şi trei ani de închisoare pentru cine îşi supraîncălzeşte locuinţa, iar un consilier federal din Elveţia recomandă duşul în doi

  • Putin declanşează raţionalizarea de apă, căldură şi electricitate în Europa de Vest.
  • Elveţia este prima în topul ţărilor europene la măsuri de raţionalizare, urmată de Germania.
  • Cetăţenii elveţieni care îşi supraîncălzesc casele în această iarnă s-ar putea confrunta cu amenzi mari şi cu condamnări la 3 ani de închisoare
  • În plus, apa caldă nu trebuie încălzită la mai mult de 60 de grade, iar încălzitoarele electrice portabile, saunele şi piscinele încălzite sunt interzise.
  • Duşul în doi va fi necesar, spune Consilierul federal Simonetta Sommaruga care e singura soluţie pentru a economisi la facturi
  • Clădirile publice din Germania vor fi încălzite la temperatura de 19° Celsius, a declarat ministrul Economiei
  • Alimentarea electrică în Elveţia ar putea fi întreruptă timp de câteva ore, în fiecare zi
  • Bloomberg raportează că seceta care a afectat fermele din Europa va duce la creşterea preţurilor la carne, lapte şi brânză.
Urmărește
66238 afișări
Imaginea articolului A început raţionalizarea în Europa Vestică? Limita de temperatură impusă la 19 grade Celsius, amendă şi trei ani de închisoare pentru cine îşi supraîncălzeşte locuinţa, iar un consilier federal din Elveţia recomandă duşul în doi

Sursa Foto - Hepta

Cetăţenii elveţieni care îşi supraîncălzesc casele în această iarnă s-ar putea confrunta cu amenzi mari şi 3 ani de închisoare

Noile propuneri legislative radicale din ţară ar putea vedea cetăţenii să-şi denunţe vecinii pentru supraîncălzirea caselor.

Cetăţenii elveţieni care încalcă noile reguli de încălzire ale ţării şi dacă sunt depistaţi că depăşesc temperatura locuinţei peste limita impusă de 19°C în această iarnă, ar putea fi amendaţi zilnic de până la 3.000 de franci elveţieni şi ar putea ficondamnaţi la trei ani de închisoare.

În plus, apa caldă nu trebuie încălzită la mai mult de 60 de grade, iar încălzitoarele electrice portabile, saunele şi piscinele încălzite sunt interzise.

De remarcat, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a susţinut de mult timp că o temperatură nu mai rece de 20°C este recomandată pentru copii, vârstnici şi cei cu afecţiuni de sănătate existente.

Markus Spörndli, purtător de cuvânt al Departamentului Elveţian de Economie (DEF) a explicat că „încălcările legii privind aprovizionarea ţării sunt întotdeauna contravenţii, chiar […] infracţiuni şi trebuie urmărite din oficiu de cantoane”.

Amenda care va fi aplicată consumatorilor aflaţi că încalcă noile legi energetice va varia de la 30 de franci până la maximum 3.000 de franci pe zi, a spus Spörndli, confirmând că suma va depinde de natura infracţiunii şi de situaţia economică a făptuitorul.

În plus, încălcările intenţionate ale orientărilor guvernamentale ar putea duce la condamnarea consumatorilor la închisoare până la trei ani, ceea ce Spörndli spune că guvernul speră să evite.

„Proiectele de ordonanţe se bazează în primul rând pe faptul că marea majoritate a populaţiei respectă legile”, a adăugat el.

Ministrul Economiei, Guy Parmelin, a declarat într-o conferinţă de presă la Consiliul Federal de miercurea trecută că Elveţia „nu este un stat poliţienesc”, dar se înţelege, după cum a raportat publicaţia de ştiri elveţiană Blick , că ar putea fi efectuate controale la faţa locului pentru a se asigura că oamenii respectă regulile.

Canoanele elveţiene au acum până pe 22 septembrie pentru a discuta propunerile şi pentru a aborda modul în care acestea pot fi puse în aplicare, unii oficiali fiind îngrijoraţi că ar putea fi inundaţi de plângeri ale cetăţenilor din partea vecinilor băgăcioşi.

Ca atare, DEF se aşteaptă ca amenzile să fie plătite doar „dacă încălcarea a fost raportată şi verificată şi ar putea fi apoi dovedită”. Cu toate acestea, şefii poliţiei cred că aplicarea legii va fi dificilă.

„Există încă câteva întrebări deschise care trebuie clarificate”, a spus Fredy Fässler pentru Blick, adăugând că nu vrea să vadă poliţia energetică mergând din uşă în uşă: „Vrem să aplicăm ordonanţa cu discernământ”.

Duşul în doi va fi necesar, spune Consilierul federal Simonetta Sommaruga

Consilierul federal Simonetta Sommaruga (62 de ani) vrea să le arate persoanelor fizice şi companiilor cum pot folosi resursele cu moderaţie în timpul crizei energetice, scrie Switzerland Times

"Te încălzeşti mai puţin, stingi toate aparatele şi becurile, răceşti mai puţin frigiderul - şi faci duş în doi"...pe un ton ironic, am ajuns să trăim vremuri în care trebuie să faci duş cu nevasta, cu soţul, poate chiar şi cu copilul, cu mama/tata...sau cu părinte 1 şi părinte 2, eventual chemi şi vecinii ca să se spele toţi locatarii dintr-un bloc de apartamente la o baie comună. 

Ministrul energiei a atras imediat o mare atenţie cu această propunere de economisire. 

Într-un interviu acordat „Tages-Anzeiger”, ea adaugă : „Mulţi s-au distrat! Ştiu că duşul în doi nu mai este confortabil pentru toată lumea după o anumită vârstă”. Mulţi dintre cei prezenţi au râs, dar totuşi, ministrul energiei subliniază că propunerea este serioasă.

Ea însăşi şi-a schimbat deja comportamentul în prima săptămână de când se desfăşoară campania. „Am devenit mai consecventă, de exemplu când sting luminile”, spune ea. Aveţi prize în toate birourile. Oamenii mei îşi pot deconecta toate dispozitivele de la reţea prin apăsarea unui buton”.

Sommaruga respinge criticile conform cărora campania a venit prea târziu. „Campania noastră a venit exact la momentul potrivit. Oamenii s-au întors din vacanţă. Şi în curând va începe sezonul de încălzire. Au trecut luni de zile ca să ne pregătim cât mai bine pentru iarnă. Cu rezerve şi titluri suplimentare în sectorul energetic. Dar da, este o perioadă dificilă pentru toată lumea. Rusia poartă un război energetic împotriva Europei şi, prin urmare, şi împotriva Elveţiei”, spune Sommaruga.

Clădirile publice din Germania vor fi încălzite la temperatura de 19° Celsius, a declarat ministrul Economiei

Clădirile publice din Germania ar trebui să fie încălzite la maxim 19 grade Celsius conform legislaţiei planificate pentru a economisi energie, a declarat ministrul Economiei, citat de Sueddeutsche Zeitung şi de The Globe and Mail

„Clădirile publice, cu excepţia spitalelor şi instituţiilor sociale, desigur, ar trebui să fie încălzite doar la 19 grade”, a spus Robert Habeck pentru ziar.

„Sunt necesare mai multe economii şi în lumea muncii”, a spus el, adăugând că acest lucru se discută în prezent cu Ministerul Muncii şi cu alţii.

Alimentarea electrică în Elveţia ar putea fi întreruptă timp de câteva ore, în fiecare zi

Reuters scrie că Elveţia ar putea recurge la întreruperi de curent  de patru ore la nivel regional în cazul în care criza energetică din Europa duce la penurie de energie în iarnă, a declarat un înalt oficial din sectorul utilităţilor.

Guvernul elveţian şi cantoanele îşi propun să fie pregătite pentru „scenarii extreme” în faţa unei posibile penurii de energie în această iarnă, spune un oficial cantonal de top în domeniul securităţii, transmite Swiss Info.

De exemplu, o întrerupere a reţelei electrice ar avea consecinţe de amploare, a declarat Fredy Fässler, preşedintele Conferinţei Cantonale de Justiţie şi Poliţie, într-un interviu publicat în tabloidul Blick.Link extern.

Nu s-ar mai putea retrage bani de la bancomate, încălzirea ar înceta să funcţioneze, iar străzile ar fi cufundate în întuneric. În cazuri extreme, jafurile şi protestele nu pot fi excluse, a spus preşedintele Conferinţei Cantonale de Justiţie şi Poliţie

Ţara trebuie să se pregătească pentru astfel de scenarii, a continuat Fässler, chiar dacă, în opinia sa, este puţin probabil să se întâmple.

Guvernul este foarte concentrat pe aprovizionarea cu energie şi pe economie – iar până acum aspectele de securitate au fost uitate, a subliniat el. Acesta este motivul pentru care autorităţile cantonale de securitate au făcut lobby cu succes pentru a participa mai activ la eforturile de planificare la nivel federal.

Experţii au avertizat deja că Elveţia s-ar putea confrunta cu penurie de electricitate şi gaz în timpul iernii, în ciuda proviziilor suficiente în acest moment şi a rezervelor considerabile.

Ministrul elveţian al Energiei, Simonetta Sommaruga, la începutul acestei săptămâni, a apărat strategia energetică a Elveţiei, spunând că sunt explorate o serie de opţiuni pentru a preveni întreruperile de curent în această iarnă.

UE nu ne obligă, dar în anii următori, mulţi europeni ar putea trece voluntar la consumul de insecte din cauza preţurilor crescute la alimente

Sunt multe restaurante din Germania care servesc insecte preparate.  Un exemplu este Wicked Cricket, deschis de doi ani. 

Câţiva clienţi au scris recenzii.

Insectele au un gust foarte gustos. Este păcat că preţul este de 3,95 €, scrie un client aparent mulţumit. 

Este posibil să crească numărul consumatorilor de insecte.

Recoltele de vară din Europa au fost grav afectate de vremea extremă, scrie Euractiv.

Recoltele europene de vară au fost grav afectate de secetă din ultimele luni potrivit ultimei prognoze a serviciului de monitorizare a culturilor din cadrul centrului de cercetare al Comisiei Europene.

„Condiţiile meteorologice excepţional de calde şi uscate în mare parte din Europa au continuat să reducă semnificativ perspectivele de producţie pentru recoltele de vară din UE”, se arată în raportul  publicat marţi (22 august).

Temperaturile din august au fost cu 2-4°C peste media din 1991-2021 în mare parte din Europa, în special în Peninsula Iberică, sud-vestul Franţei, Italia şi vestul Balcanilor.

Astfel de regiuni sunt deja afectate de deficite pe termen lung în precipitaţii: în iulie, Franţa a cunoscut cel mai scăzut nivel de precipitaţii cumulate din ultimii 30 de ani.

Conform previziunilor europene, randamentele de porumb – destinate în principal hranei animalelor – ar putea scădea cu 16% în acest an faţă de media pe cinci ani (2017-2021). Se preconizează că producţia de seminţe de floarea soarelui va scădea cu 12%.

Ce înseamnă asta? Multe animale precum porcii, găinile şi vacile vor primi cantităţi mai mici de hrană şi va fi mai puţină carne animală disponibilă pe rafturile magazinelor, plus legumele şi fructele.

Alimentele se vor scumpi la iarnă, deci mulţi europeni ar putea recurge voluntar la consumul de insecte.

Bloomberg raportează că seceta care a afectat fermele din Europa va duce la creşterea preţurilor la carne, lapte şi brânză.

Recoltele de porumb din Franţa se află în cea mai proastă formă din ultimii zece ani, exacerband deficitul viitor în hrana pentru animale.

CONCLUZII - Elveţia este campioană la măsuri de raţionalizare, urmată de Germania

Trebuie să ne pregătim pentru un nou stil auster de viaţă pe care îl impun guvernele liberale şi social-democrate pentru că este clar că raţionalizarea nu va înceta la primăvară. Cel puţin până când nu vor exista surse alternative de energie precum construirea de noi reactoare nucleare care să producă suficientă energie pentru stilul actual de viaţă în epoca digitală.

În cel mai rău scenariu pentru guvernanţii acctuali, în 2025 multe dintre guvernelele şi parlamentele Europei vor fi dominate de partide conservatoare şi ultranaţionaliste după alegerile din 2023-2024. E foarte probabil ca multe state europene  să iasă din UE şi să capituleze în faţa Rusiei pentru o porţie de gaz la fel cum face Ungaria care a ajuns să plătească în ruble. Mulţi se vor împotrivi acestor măsuri ceauşiste şi inacceptabile în secolul 21. 

Indiferent ce se va întâmpla, risipa de energie şi apă va fi şi mai mare din 2025, după doi ani de austeritate.  Este firesc să se întâmple astfel după fiecare perioadă de criză şi austeritate dacă ne amintim cum au fost anii 2012-2015 când europenii cheltuiau şi se îndatorau şi mai mult decât în anii de dinaintea crize financiare din 2008-2011

Orice ar fi, nu este vina ucrainenilor că vor să-şi apere ţara, integritatea teritorială, suveranitatea şi democraţia de invadatori criminali şi că NATO a decis că trebuie să-i sprijinim şi să rupem orice relaţie cu Rusia.

Este vina politicienilor europeni că au depins de gazul rusesc timp de 20 ani şi au alimentat maşinăria de război a Rusiei.

Toate astea se datorează unor politicieni germani care au demolat reactoarele nucleare că le era frică de un accident nuclear ca la Fukushima....şi ca să cumpere gaz rusesc la preţuri mici. 

Aceasta a fost un act de sabotaj economic şi energetic al continentului european din partea dictatorului Vladimir Putin. 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici