Incidente violente la Air France: Şapte persoane au fost rănite, una grav, după ce salariaţi furioşi au atacat conducerea – VIDEO

Publicat: 05 10. 2015, 19:48
Actualizat: 06 10. 2015, 08:22

Între persoanele rănite se află doi paznici – dintre care unul s-a aflat în comă, dar a ieşit -, a anunţat un purtător de cuvânt al companiei.

Ceilalţi cinci răniţi sunt toţi salariaţi Air France, inclusiv directorul pentru resurse umane (DRH) Xavier Broseta, Pierre Plissonnier – însărcinat cu activitatea de lung curier în cadrul companiei, şi alţi trei membri ai conducerii, a declarat purtătorul de cuvânt, fără să facă alte precizări.

Conducerea Air France a confirmat luni, în timpul unei şedinţe cu reprezentanţii angajaţilor, că va desfiinţa 2.900 de locuri de muncă până în 2017 şi va elimina 14 aeronave din flota destinată curselor pe distanţe lungi, pentru reducerea costurilor, au declarat două surse sindicale.

Restructurarea reprezintă 4,9% din forţa de muncă a Air France, respectiv 3,1% din personalul grupului format prin fuziunea Air France cu operatorul olandez KLM, în 2011.

Air France intenţionează să desfiinţeze 1.700 de posturi la sol, 900 în rândul însoţitorilor de zbor şi 300 de posturi de piloţi, au spus sursele.

Air France-KLM, al doilea mare operator aerian din Europa, vrea să reducă presiunile venite din partea concurenţei companiilor low-cost din Europa şi Orientul Mijlociu, în cazul curselor pe distanţe lungi, iar conducerea este în conflict cu principalul sindicat al piloţilor, SNPL, în privinţa planului de rentabilizare.