Independenţa băncilor centrale a murit. Trăiască independenţa băncilor centrale

În esenţă, prezentarea lui Valentin Lazea poate fi rezumată prin expresia "împăratul este gol". Un exemplu dat de Lazea pentru lipsa de onestitate din breasla economiştilor de astăzi este faptul că stabilitatea preţurilor, obiectivul statutar al Băncii Centrale Europene, este definit de la începutul anilor 2000 ca o creştere a preţurilor de consum (inflaţie) de 2%. Majoritatea băncilor centrale tinţesc de altfel inflaţia. Însă întrebarea naturală este cum poate o creştere a preţurilor de 2% să reprezinte stabilitate a preţurilor?!

De mentionat şi o dinamică importantă cu privire la aşa-numita "stabilitate" a preţurilor: stabilitatea preţurilor definită printr-o inflaţie anuală de aproximativ 2% în următorii 480 de ani face sigur, din punct de vedere matematic, un nivel al preţurilor de circa 2 ori mai mare în 36 de ani, de aproape 7 ori mai mare într-un secol şi de peste 10.000 de ori mai mare în 480 de ani.

„Politicul este suprem iar onestititatea lipseşte din discursul decidenţilor economici", spune Valentin Lazea.

În ceea ce priveşte independenţa băncilor centrale, concept care istoric a apărat instituţiile monetare de interferenţe ale politicului, Lazea spune că ea a funcţionat într-un alt mediu mental şi că mai este valabilă doar în Statele Unite din rândul marilor bănci centrale. "Lumea, în anii 1980, trăise cu inflaţii foarte mari, de două cifre, în acel mediu mental s-a spus am exagerat cu inflaţia, hai să dăm independenţă băncilor centrale. Şi s-a ales praful de independenţă, pe scurt. Nu şi în Statele Unite. Cu toate cedările Fed-ului (n.r. Federal Reserve) în ultimele luni, ei încă sunt acum cu dobânda la nivelul inflaţiei. Deci americanii şi aici sunt peste Europa", consideră economistul.

El argumentează că, în trecut, se funcţiona cu alt mental. În anii 1960-1970, elitele care conduceau lumea voiau să aibă cetăţeni cât mai educaţi. „Drive-ul era în filme, în muzică. Totul era să gândeşti ceva, da? Gândiţi-vă că astăzi o formaţie precum Pink Floyd sau nu ştiu cine, nu ar fi cumpărată de nimeni. Nici nu ar şti de ea. Ar fi pe nişte site-uri dintr-astea foarte ascunse. Deci cineva la nivel înalt a decis: Daţi oamenilor muzică ca lumea, filme ca lumea, literatură ca lumea, vrem să cucerim luna... Ăsta era mentalul. Acum care e ambiţia omenirii? Să facă noi genţi, noi modele de pantofi, să facă un spectacol... nu ştiu care e ambiţia lor, iar cetăţenii să rămână la stadiul de manipulaţi. 20% dintre ei să gândească cu capul propriu şi din ăia, 15% să fie legaţi ombilical de cei care le dau salarii să-şi ţină gura, iar 5% să fie independenţi şi să mai trăncăne, cum fac eu acum”, a spus Lazea.

Lazea consideră că băncile centrale nu pot reprezenta un factor al schimbării în contextul în care acestea reprezintă încă în prezent un element al unui sistem economic neales direct de către populaţie, iar această sperietoare li se arată constant.

„Li se spune (bancherilor centrali) că nu sunt democratic aleşi. «Sunteţi puşi în funcţie de parlamente care reprezintă voinţa poporului». Nu mai există acea parte din public care sa spună: «băi nene, nu-i chiar aşa. E adevărat că voi i-aţi pus, dar noi îi amorsăm pe ăia pe care i-aţi pus voi. Nu-i schimbaţi când vreţi voi»", a declarat Lazea.

Potrivit acestuia, de vină pentru falimentul băncilor centrale în condiţiile reluării programului de relaxare cantitativă de către BCE, demarat oficial în scopul stimulării economiei (obiectiv nestatutar al BCE) este amestecul factorilor politici în economie care este dublat de predarea armelor de către economişti în faţa politicului. Aceasta în contextul economia zonei euro creşte firesc cu 1,2% după eliminarea excesului de cerere din anii anteriori, respectiv aproape de potenţialul PIB de 1,5% calculat pentru prezent.

Lazea a mai notat: „De ce să le dai oamenilor iluzia că creşterea a fost prea mică în trecut, ceea ce e fals, şi că acum o creştere mai mică decât a fost în trecut este anormală. Economia funcţionează cu suişuri şi coborâşuri. Numai că aici intervine amestecul politicului în economic care, o spun cu tristeţe, este dublat de predarea armelor de către economişti în faţa politicului. Toată lumea ştie că economia funcţionează după sinusoide, adică perioadele de avânt sunt urmate de perioade de scădere, eventual de recesiune. Este normal să fie aşa. E firea omului, omul este exuberant, exuberanţa se pierde, devine pesimist, pesimist în exces uneori, după care iar creşte exuberanţă şi aşa funcţionează economia de piaţă. Keynes (n.r. John Maynard-economist) a spus să venim prin politici pro-ciclice, să tăiem atât partea de exuberanţă, cât şi pe partea de negativ, de pesimist. Adică să strâng cureaua, eu stat, să strâng fiscalitatea şi politicile monetare când lumea e prea exuberantă şi să desfac cureaua, eu stat, să merg pe inversul a ceea ce merge sectorul privat. Numai că în analiza lui Keynes, spun eu în 2019, el n-a ţinut cont de două chestii. Că într-o democraţie niciun politician nu o să fie de acord să pună stavilă unei creşteri. Să zică: «băi, voi economiştii aveţi dreptate. Economia creşte acum cu 2,5% şi ea trebuie să crească cu 2%». Nu, ei o să zică «las-o să crească cu 3% că am treabă să fiu ales», după cum nu o să zică niciun politician să fie lăsată economia să meargă în jos. Iar economiştii au zis: «Am înţeles, vom inventa nişte teorii care să justifice ceea ce spuneţi dvs». Asta este defapt cedarea, pe toate planurile, şi moral şi intelectual pe care economiştii din lumea întreagă au făcut-o în faţa politicului. Practic, am ajuns să trăim într-o lume în care creşterile în exces sunt acceptate, chiar dacă nu au niciun fundament economic, iar scăderile nu sunt niciodată acceptate, chiar dacă sunt justificate economic. Este o gândire care a cedat în fata politicului. Nimeni nu mai zice stop când creşterea se duce în sus şi nimeni nu mai acceptă să aibă minus".

Potrivit acestuia, se inventează teorii şi modele care să zică „lăsaţi totul să meargă în sus pe o şcoală care din fragedă pruncie sădeşte copiilor în minte că lor li se cuvine totul".

Economiştii acceptă asta din motivul simplu că nu vor să-şi piardă locurile de muncă şi salariile, precum şi că dacă se ajunge la negarea ciclului economic, atunci practic „o să fie pervertit capitalismul".

La întâlnirile de politică monetară din septembrie şi octombrie, BCE a decis şi reconfirmat repornirea programului de relaxare cantitativă, al doilea din istoria băncii centrale. Instituţia va începe să cumpere active financiare începând cu 1 noiembrie, la un ritm de 20 de miliarde de euro/lună. Ca perioadă de timp, programul va fi derulat atât „cât este necesar”, potrivit declaraţiei de politică monetară din septembrie.

Lazea mai consideră că motivele invocate de către Banca Centrală Europeană pentru repornirea programului de relaxare cantitativă, patru la număr, sunt în mare parte nestatutare, cu excepţia argumentului privind rata inflaţiei ce se află sub ţinta de 2%. Economistul BNR arată că există patru motive pentru care BCE a decis repornirea relaxării cantitative: rata inflaţiei sub ţinta de 2%, un ritm de creştere economică nesatisfăcător (două motive oficiale), precum şi supraîndatorarea unor state, firme şi gospădării din zona euro şi necesitatea de a stimula exportul zonei euro printr-o devalorizare a monedei euro (motive neoficiale). Oficialul BNR consideră că acestea trei din urmă sunt nestatutare, în timp ce primul (statutar) este valid doar dacă se acceptă că ţinta de 2% a inflaţiei este relevantă în prezent, în condiţiile în care aceasta a fost stabilită la începutul anilor 2000 iar PIB-ul potenţial al zonei euro a scăzut la 1,5% în prezent.

El a adăugat că avantajele relaxării cantitative sunt o creştere marginală a ratei inflaţiei, cu circa 0,2-0,4%, creşterea marginală a ratei de creştere a PIB şi uşurarea poverii asupra debitorilor. În comparaţie, dezavantajele sunt amânarea reformelor structurale, stimularea bulelor speculative, creşterea inegalităţilor, erodarea economiilor depuse în bănci şi lovirea profitabilităţii intermediarilor financiari.