Indicatorul de Încredere Macroeconomică în scădere. Analiştii financiari cred că euro va trece de 5 lei
Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a scăzut cu 1,7 puncte comparativ cu luna anterioară, la 74,5 puncte, (faţă de aceeaşi luna a anului precedent, indicatorul a crescut cu 44,1 puncte). Analiştii financiari apreciază că euro va trece de 5 lei în următoarele 12 luni.
Indicatorul de Încredere Macroeconomică în scădere. Analiştii financiari cred că euro va trece de 5 lei
“Pe fondul prudenţei generate de intrarea în valul 4 al pandemiei, indicatorul de încredere macroeconomică a înregistrat o uşoară scădere, prima din ultimele 12 luni. De asemenea, pe fondul majorării ratei inflaţiei, rată anticipată de dobânda de piaţă monetară, ROBOR 3M, implică cel puţîn două majorări de dobânda de politică monetară în următoarele 12 luni”, spune Adrian Codirlaşu, CFA – Vicepreşedinte al Asociaţiei CFA România.
Scăderea s-a datorat componenţei de anticipaţii a indicatorului. Rată anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni a înregistrat o valoare medie de 4,03%, peste 72% dintre participanţi anticipând majorarea acesteia în următoarele 12 luni (la momentul realizării sondajului, rată inflaţiei înregistra valoarea de 3.94%).
În ceea ce priveşte cursul de schimb EUR/RON, peste 93% dintre participanţii la sondaj prevăd o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,9829, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului prognozat este 5,0445 lei pentru un euro.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Preşedintele destituit al Coreei de Sud participă la audierea privind prelungirea detenţiei
-
Revoluţie totală în lumea vacanţelor. Un antreprenor român care a clădit de la zero o afacere în turism anunţă o schimbare radicală în modul oamenilor de a călători. Cum vor arăta concediile viitorului
-
Când vor fi gata unele dintre cele mai aşteptate drumuri din ţară care ar rezolva problema aglomeraţiei de pe Valea Prahovei. De când putem circula pe centura de la Comarnic şi Braşov-Azuga care sunt promise încă din 2015? Lucrurile se mişcă rapid
Este de remarcat faptul că 91% din participanţii la sondaj prevăd majorarea ratelor de dobânda de piaţă monetară (ROBOR 3M), nefiind înregistrată nicio opinie de reducere a acestei rate, iar 85% dintre participanţi anticipează majorarea ratelor de dobânda pentru scadenţele de 5 şi 10 ani. Peste 63% dintre participanţi anticipează majorarea preţurilor proprietăţilor rezidenţiale în următoarele 12 luni, cel mai mare procent de la introducerea acestei întrebări.
Din luna aprilie a anului 2020, în cadrul sondajului au fost adăugate întrebări suplimentare, referitoare la impactul crizei coronavirusului asupra economiei naţionale, iar rezultatele pentru luna iulie 2021 relevă:
• Deficitul bugetului de stat anticipat pentru anul 2021: valoarea medie a anticipaţiilor este 6.6%;
• Evoluţia, în termeni reali a PIB în anul 2021: valoarea medie a anticipaţiilor este +6,9%;
• Datoria publică că procent din PIB va ajunge, într-un orizont de 12 luni, la aproximativ 53%;
În contextul atenţiei sporite a autorităţilor europene cu privire la protecţia mediului înconjurător, atenţie concretizată în reglementări cu privire la luarea în considerare a factorilor ESG (factorii de mediu, sociali şi de guvernanţă) de către instituţiile financiare, au fost introduse în sondaj întrebări cu privire la conştientizarea de către instituţiile financiare a acestor reglementări, pregătirea instituţiilor financare pentru asigurarea respectării noilor reglementări, precum şi suportul oferit clienţilor pentru asigurarea respectării lor.
Astfel, peste 87% cunosc pe deplin sau ştiu de existenţa reglementarior europene privind factorii ESG, 50% oferă suport activ clienţilor în vederea respectării criteriilor ESG iar peste 55% cunosc recomandările Autorităţii Bancare Europene către bănci şi firmele de investiţii, cu privire la introducerea factorilor ESG în activitatea de creditare şi invesţii, şi deja au planuri de implementare a acestor recomandări
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 13:07
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1060. Rusia atacă o instalaţie de infrastructură în Zaporojie / Patru persoane ucise în urma unui atac rusesc asupra Kievului / Incendiu la un depozit de petrol din regiunea Tula, Rusia, după un atac cu drone / Aproape 89.000 de soldaţi ruşi confirmaţi morţi în Ucraina, relevă o investigaţie media
-
astăzi, 13:06
Preşedintele destituit al Coreei de Sud participă la audierea privind prelungirea detenţiei