- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Indicele încrederii în economia românească s-a deteriorat în luna mai pentru prima dată în 2010
Indicele încrederii companiilor şi consumatorilor în economia României, calculat lunar de Comisia Europeană (CE), s-a deteriorat în mai faţă de aprilie, inversând trendul după patru luni de îmbunătăţire, cei mai îngrijoraţi arătându-se furnizorii de servicii, retailerii, dar şi consumatorii.
Indicele încrederii în economia românească s-a deteriorat în luna mai pentru prima dată în 2010 (Imagine: Mediafax Foto)
Astfel, indicele Economic Sentiment Indicator (ESI) pentru România a scăzut la 76,4 în mai, de la 83,6 în aprilie, după ce a înregistrat creşteri timide pe parcursul primelor patru luni ale anului, de la 80 în decembrie 2009.
Încrederea în economie a revenit astfel cu puţin sub nivelul din noiembrie anul trecut.
În timp ce indicii încrederii din industrie şi construcţii au stagnat în mai faţă de aprilie, la -10, respectiv -41, valori care arată pesimism şi îngrijorare în rândul companiilor de profil, rezultatele sondajelor din sectorul serviciilor, din retail şi din rândul consumatorilor au avut rezultate mai slabe decât în luna anterioară.
ULTIMELE ȘTIRI
-
România se alătură pe deplin spațiului Schengen începând cu ianuarie 2025
-
Adrian Sârbu: Ştii cum procedezi duminică, pe 24. Te duci la vot şi cauţi Trump pe buletin. Cu Nicu şi Marcel rămâne cum am stabilit
-
Ciucă: Al doilea zbor privat plătit de Nordis pentru Ciolacu, acum la Madrid. Menţin apelul să se retragă
-
Donald Trusk avertizează că ameninţarea unui război global este „serioasă şi reală”
Astfel, după ce a trecut la un nivel uşor pozitiv în aprilie, indicele încrederii din sectorul serviciilor a coborât în mai la -13, de la 1, iar în retail indicatorul a coborât la -11, de la -3.
Consumatorii din România au rămas, ca de obicei pe parcursul recesiunii, cei mai pesimişti dintre cei intervievaţi lunar de CE. Indicele încrederii consumatorilor a scăzut în mai la -56, de la -47 în aprilie, nivel care sugerează îngrijorare semnificativă în rândul populaţiei privind perspectivele economice.
La nivelul Uniunii Europene, indicele ESI a scăzut de asemenea pentru prima dată după o lungă perioadă de timp, coborând de la 100 în aprilie la 98,4 în mai. Scăderea a fost influenţată însă parţial de schimbarea metodologiei derulare a studiilor, atenţionează CE, precizând însă că modificarea nu afectează trendul evoluţiei, ci numai magnitudinea fluctuaţiilor.
În UE, indicele încrederii din industrie a continuat să se îmbunătăţească în mai, însă toţi ceilalţi indicatori sectoriali s-au deteriorat. Consumatorii s-au arătat tot mai îngrijoraţi de situaţia economică, însă şi-au îmbunătăţit aprecierile în privinţa pieţei muncii, notează Comisia.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO