Consiliul UE: Acordul de parteneriat transatlantic UE-SUA probabil nu va fi semnat în mandatul Obama
Semnarea în mandatul Administraţiei Barack Obama a Acordului Transatlantic de Parteneriat Comercial şi Investiţii (TTIP) între Uniunea Europeană şi Statele Unite „nu este realistă”, afirmă Peter Ziga, ministrul Economiei din Slovacia, ţară care deţine preşedinţia semestrială a Consiliului UE.
„Ajungerea la un acord în timpul Administraţiei Obama în negocierile pe tema acordului de liber-schimb între UE şi SUA nu este un obiectiv realist”, a declarat Peter Ziga, citat de site-ul cotidianului Le Figaro.
Peter Ziga – ministrul Economiei din Slovacia, ţară care deţine preşedinţia semestrială a Consiliului UE – a făcut aceste declaraţii cu ocazia reuniunii miniştrilor Economiei şi Comerţului din statele UE, desfăşurată la Bratislava.
Mandatul preşedintelui american, Barack Obama, se încheie în ianuarie 2017.