Inflaţia a scăzut la 0,04% în martie. Tarifele serviciilor au crescut, iar preţurile mărfurilor au scăzut uşor

Publicat: 10 04. 2013, 10:06
Actualizat: 30 03. 2020, 08:14

Astfel, în martie preţurile mărfurilor alimentare şi nealimentare au scăzut faţă de luna anterioară cu 0,1%, iar tarifele serviciilor au urcat cu 0,5%.

Dintre alimente, cel mai mult s-au ieftinit ouăle, cu aproape 10%, iar în ceea ce priveşte serviciile evoluţia tarifelor a fost influenţată de o scădere de 4% înregistrată la transportul feroviar.

„Creşterea medie a preţurilor pe total, în ultimele 12 luni (aprilie 2012 – martie 2013) faţă de precedentele 12 luni (aprilie 2011 – martie 2012), determinată pe baza IPC este 4,1%, iar cea determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 3,9%”, arată INS, într-un comunicat.

În februarie preţurile de consum îşi temperaseră ritmul de creştere la 0,34%, faţă de un avans de 1,34% în primă lună a anului. Rata anuală coborâse atunci de la 5,97%, maximul ultimului an şi jumătate, la 5,65%.

Proiecţia Băncii Naţionale a României (BNR) privind rata inflaţiei în acest an este de 3,5%, cu o ţintă de 2,5%, plus/minus un punct procentual.

Banca centrală estimează că rata inflaţiei va fi de 5-6% în prima jumătate a anului şi va scădea ulterior, însă nivelul acesteia va depinde foarte mult de evoluţia preţurilor volatile, precum cele din agricultură.