Inflaţia anuală a coborât la 7,3% în septembrie

Preţurile de consum au crescut cu 0,4% în luna septembrie, iar inflaţia anuală a coborât cu 0,7 puncte procentuale faţă de luna anterioară, de la 8,02% la 7,3%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.

Urmărește
15 afișări
Imaginea articolului Inflaţia anuală a coborât la 7,3% în septembrie

Inflaţia anuală a coborât la 7,3% în septembrie (Imagine: Mediafax Foto)

În luna septembrie, alimentele s-au scumpit cu 0,33%, preţurile mărfurilor alimentare au urcat cu 0,19%, iar la servicii creşterea de 1,05% a depăşit semnificativ media generală.

Preţurile la cartofi au crescut cu 2,36%, brânza s-a scumpit cu 2,47%, iar laptele şi produsele din lapte au costat cu 1,09% mai mult, aceste produse având ponderi semnificative în rândul mărfurilor alimentare.

În schimb, preţul la carne, care are cea mai mare pondere în coşul produselor alimentare, a urcat pe medie cu 0,68%.

În zona mărfurilor nealimentare, cele mai vizibile creşteri au fost la autoturisme (+1,79%) şi produse cultural-sportive (1,07%), iar în grupa serviciilor la transportul aerian (+2,94%), transportul urban (1,64%) şi apă, canal, salubritate (1,73%).

Preţurile la energie electrică, gaze şi încălzire centrală s-au menţinut neschimbate.

Creşterea medie a preţurilor pe total în ultimele 12 luni (octombrie 2007 - septembrie 2008) faţă de precedentele 12 luni (octombrie 2006 - septembrie 2007) determinată pe baza IPC este 7,8% şi cea determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 7,9%.

În luna august, preţurile de consum au coborât cu 0,09%, aceasta fiind a doua lună cu rată negativă a inflaţiei de după 1989.

Ţinta BNR de inflaţie pentru 2008 este de 3,8% plus minus un punct procentual.

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a declarat în urmă cu două săptămâni că rata inflaţiei poate ajunge la 6% la sfârşitul acestui an.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici