- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
ING: Destrămarea zonei euro ar lovi puternic Marea Britanie, ar creşte şomajul şi s-ar prăbuşi bănci
O dezmembrare a zonei euro ar avea consecinţe grave asupra economiei britanice, precum recesiune puternică, creşterea şomajului, aprecierea lirei sterline şi prăbuşirea unor bănci, potrivit unei analize a grupului bancar olandez ING.
ING: Destrămarea zonei euro ar lovi puternic Marea Britanie, ar creşte şomajul şi s-ar prăbuşi bănci (Imagine: Mediafax foto/AFP)
Peste 47% din exporturile Marii Britanii s-au îndreptat către zona euro anul trecut, iar 33% din importuri au provenit din ţări ale uniunii monetare, care este cel mai important partener comercial al ţării.
Chiar dacă ING nu ia în calcul în scenariul de bază destrămarea zonei euro, discuţiile pe acest subiect s-au intensificat şi "nu înseamnă că nu se poate întâmpla", a scris într-o notă către investitori economistul James Knightley.
ING analizează două scenarii, ieşirea din zona euro doar a Greciei şi prăbuşirea întregii zone euro.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
"În cazul ieşirii din zona euro a Greciei, lira s-ar aprecia cu 25% în raport cu euro", afirmă Knightley, adăugând că drahma elenă s-ar deprecia cu 85% faţă de liră.
Grecia are o pondere redusă, de numai 0,5% în exporturile Marii Britanii, dar ieşirea statului elen din uniunea monetară ar avea efecte semnificative asupra economiei britanice. Pierderea competitivităţii din cauza aprecierii lirei şi situaţia dificilă a economiei zonei euro ar duce la declinul exporturilor britancie cu până la 10%.
"Există potenţialul unei aprecieri şi mai puternice a lirei faţă de alte monede europene în scenariul unei dezmembrări complete a uniunii monetare", avertizează Knightley.
Economia zonei euro ar trece printr-o recesiune de peste 10% dacă uniunea monetară s-ar destrăma, situaţie în care exporturile ţării ar coborî cu peste 25%, a adăugat el.
Sectorul bancar britanic, cu o pondere importantă în economie, ar fi lovit puternic de prăbuşirea euro, întrucât are o expunere pe uniunea monetară de circa 653 miliarde de lire sterline (1.000 de miliarde de dolari) sau 42% din PIB.
Dacă eruo s-ar destrăma, lira s-ar aprecia cu 25% în raport cu marca germană, cu 65% faţă de francul francez şi cu până la 115% faţă de o nouă monedă a Spaniei.
"La aprecierea monedei s-ar adăuga şi declinul valorii activelor pe care băncile le au în zona euro, iar instituţiile de credit ar avea inevitabil nevoie să fie salvate cu ajutoare financiare", se aartă în nota ING.
Cele patru mari bănci britanice, Barclays, HSBC, RBS şi Lloyds au o expunere totală de 578 miliarde de lire sterline faţă de zona euro, reprezentând 268% din capitalul de bază.
Scenariul de bază al ING, cu cea mai mare probabilitate, este ca zona euro să nu se destrame, a ţinut să precizeze în final Knightley, întrucât costurile menţinerii uniunii monetare sunt mult mai mici decât cele ale dezmembrării.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO