ING negociază mutarea, după 17 ani, din sediul central Palatul Kiseleff

ING Bank negociază mutarea sediului central într-o clădire din zona Bulevardului Iancu de Hunedoara, după ce timp de 17 ani operaţiunile sucursalei băncii olandeze au fost conduse din fostul palat regal Kiseleff, aflat lângă reşedinţa ambasadorului SUA la Bucureşti şi vis-à-vis de Ambasada Rusiei.

Urmărește
53 afișări

Potrivit unor surse din piaţa de real estate, ING vrea să închirieze mai multe etaje dintr-o clădire construită recent la intersecţia dintre Strada Căderea Bastiliei şi Bulevardul Iancu de Hunedoara.

"ING a contractat deja servicii de design interior pentru amenajarea spaţiului, care se va întinde pe aproximativ 6.000 de metri pătraţi", au spus sursele citate.

Oficialii băncii au refuzat să comenteze informaţia, argumentând ca nu există nimic definitivat.

Specialiştii din imobiliare susţin că banca nu a decis încă dacă mută definitiv toate operaţiunile din sediul central de pe Kiseleff sau va păstra top managementul în fostul palat regal, daca va primi o contraofertă avantajoasă de la actualul proprietar.

"Cred că nu este doar o chestiune de bani, pentru că din ce am înţeles personalul din centrală depaşea capacitatea imobilului din Kiseleff, şi unele divizii deja functionau în alte locuri", au mai sfirmat sursele citate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici