Îngrijorări mondiale. Cine „pariază” pe războiul nuclear investeşte în aur
Paradoxal sau nu, în condiţiile în care bursele lumii sparg maxime după maxime, a unei economii mondiale în creştere şi a rezultatelor financiare din ce în ce mai bune, ce au antrenat de altfel creşteri ale claselor de active mai riscante, aprecierea aurului de la începutul acestui an este de 15%, cu cinci puncte procentuale peste referinţa bursei americane.
Pe lângă frica generată de o posibilă confruntare militară, puţin probabilă momentan în viziunea experţilor, ca urmare a costului imens de vieţi omeneşti provocat de aceasta, anxietăţile investitorilor provin şi din seria nesfârşită de scandaluri de la Washington.