Înmatriculările noi de autoturisme au scăzut cu 6,3% în primul trimestru

Înmatriculările noi de autoturisme au scăzut cu 6,3% în primul trimestru din acest an, de la 64.299 unităţi la 60.272 de unităţi, se arată într-un comunicat de presă al INS, care foloseşte date furnizate de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule (DRPCIV).

Urmărește
95 afișări
Imaginea articolului Înmatriculările noi de autoturisme au scăzut cu 6,3% în primul trimestru

Înmatriculările noi de autoturisme au scăzut cu 6,3% în primul trimestru (Imagine: Adriana Neagoe/Mediafax Foto)

Înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au scăzut cu 6,5% în primele trei luni, iar cele pentru transportul mărfurilor au crescut cu 3,7% faţă de perioada similară din anul precedent.

Pentru categoria mopede şi motociclete s-a înregistrat o scădere de 4,9% comparativ cu perioada ianuarie-martie 2013, iar pentru autobuze şi microbuze a fost consemnat un declin de 27,2%.

În aceeaşi perioadă, înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul mărfurilor au înregistrat creşteri la categoriile autotractoare (44%), respectiv remorci şi semiremorci (11,6%) şi scăderi la autocamioane (-6%).

Faţă de ultimul trimestru al anului trecut, în primele trei luni din acest an înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au scăzut cu 16,3%, iar cele pentru transportul mărfurilor au coborât cu 4,9%.

Datele se referă la vehiculele noi sau de ocazie, dar nu includ reînmatriculările datorate schimbării proprietarului prin vânzare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici