BP, încă în „convalescenţă” după dezastrul de anul trecut din Golful Mexic, va ceda 5% din acţiunile proprii, pachet evaluat la 7,8 miliarde de dolari, contra 9,5% din capitalul Rosneft.
Acordul a declanşat imediat comentarii despre securitatea economică a Statelor Unite din partea a doi congresmeni de la Washington şi a atras critici dure din zona organizaţiilor pentru protecţia mediului.
Înţelegerea acoperă zone uriaşe din sectorul arctic controlat de Rusia, BP anticipând că zăcămintele ar putea conţine miliarde de barili de petrol şi gaze care nu puteau fi atinse în trecut de companii din afara Rusiei.
Contractul, care ar putea intra în vigoare în următoarele săptămâni, subliniază şi revitalizarea relaţiilor dintre BP, directorul său general Bob Dudley, şi Moscova. Dudley a fost nevoit să părăsească Rusia în 2008, el aflându-se atunci la şefia joint venture-ului TNK-BP, deţinut în proporţie de 50% de grupul britanic.
Dudley, care a preluat conducerea TNK-BP în 2003, a fost obligat să plece din Rusia în urma unei „campanii de hărţuire derulate de oligarhii miliardari din acţionariatul joint venture-ului”, conform declaraţiilor sale. Problemele s-au rezolvat între timp, iar Dudley a revenit în Rusia vara trecută, după ce a fost numit CEO al BP, bucurându-se de o primire călduroasă la Moscova.
Actualul director general al BP a declarat, în legătură cu acordul anunţat sâmbătă, că reprezintă primul schimb de acţiuni semnificativ între o companie petrolieră rusă de stat şi un grup internaţional, calificând înţelegerea drept „un nou model pentru felul în care se pot face afaceri în industria noastră”.
Afacerile din Rusia reprezintă un sfert din rezervele petrolifere ale BP înainte de deversarea din Golful Mexic.
Congresmenul american Edward Markey, membru al Partidului Democrat şi al Comitetului pentru Resurse Naturale din Camera Reprezentanţilor, a cerut imediat o evaluare a acordului din partea autorităţilor de la Washington, pentru a determina dacă înţelegerea afectează securitatea economică şi naţională a Statelor Unite. El a precizat că BP a fost, în 2009, principalul furnizor de carburanţi pentru forţele militare ale SUA.
Congresmenul republican Michael Burgess, membru al aceluiaşi Comitet, a afirmat la rândul său că „acordul merită să fie analizat şi evaluat”, deoarece BP reţine active petroliere importante în America.
Greenpeace a adus în discuţie fragilitatea zonelor arctice şi a criticat dur acordul.
„BP şi-a cumpărat accesul pe uşa din dus în Artica. Compania nu a învăţat nimic din dezastrul de anul trecut din Golful Mexic”, se arată într-un comunicat al organizaţiei.
Oficialităţi ruse au declarat ulterior că tocmai experienţa BP cu soluţionarea deversării catastrofale din Golf recomandă compania pentru dezvoltarea zăcămintelor petrolifere dintr-o regiune atât de vulnerabilă.