- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (11.01.2019, 09:51)
- Alina Botezatu
INS a recalculat PIB-ul: Economia României a crescut cu 4,4%
Produsul Intern Brut (PIB) estimat pentru trimestrul III 2018, pe seria brută, a fost de 265,57 de miliarde de lei, la preţuri curente, în creştere, în termeni reali, cu 4,4% faţă de trimestrul III 2017, conform datelor provizorii (2) transmise vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
![Imaginea articolului INS a recalculat PIB-ul: Economia României a crescut cu 4,4%](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1686/17835736/1/cod-fiscal.jpg?width=560)
INS a recalculat PIB-ul: Economia României a crescut cu 4,4%
PIB, date ajustate sezonier, estimat pentru trimestrul al treilea 2018 a fost de 240,92 de miliarde de lei preţuri curente, în creştere, în termeni reali, cu 1,9% faţă de trimestrul al doilea al anului trecut şi cu 4,2% faţă de acelaşi trimestru al anului trecut.
De asemenea, PIB-ul estimat pentru perioada 1 ianuarie - 30 noiembrie 2018, pe seria ajustată sezonier, a fost de 700,99 de miliarde de lei preţuri curente, în creştere, în termeni reali, cu 4,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
În schimb, pe seria brută, PIB estimat pentru aceeaşi perioadă a fost de 665 de miliarde de lei, la preţuri curente, în creştere, în termeni reali, cu 4,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Piedone este noul şef al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor - surse
-
Există riscul ca România să rămână fără gaze? Răspunsul lui Sebastian Burduja
-
VIDEO Atacul în care a fost eliminat liderul Hezbollah a fost suprins pe camere. O bombă trece efectiv prin beton spre buncăr
„În trimestrul III 2018, în varianta provizorie (2), dinamica PIB s-a modificat cu +0,1 puncte procentuale, comparativ cu varianta provizorie (1)”, au precizat reprezentanţii INS.
Volumul valorii adăugate brute s-a majorat cu 0,2 puncte procentuale, modificări mai importante fiind înregistrate în: Comerţ cu amănuntul şi ridicata; repararea autovehiculelor şi motocicletelor; transport şi depozitare; hoteluri şi restaurante (+0,6 puncte procentuale), de la 102,1% la 102,7%; Activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice; activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport (+0,3 puncte procentuale), de la 105,0% la 105,3%; Activităţi de spectacole, culturale şi recreative; reparaţii de produse de uz casnic şi alte servicii (+0,3 puncte procentuale), de la 100,4% la 100,7%.
În schimb, volumul şi contribuţia impozitelor nete pe produs la creşterea PIB s-au redus cu 1,1, respectiv cu 0,1 puncte procentuale.
„Din punctul de vedere al utilizării PIB, modificări semnificative ale contribuţiei la creşterea PIB în trimestrul III 2018, între cele două estimări, a înregistrat cheltuiala pentru consumul final al administraţiilor publice, de la +0,2% la +0,5%, ca urmare a majorării volumului său de la 101,5% la 103,8%. Seria brută a Produsului intern brut s-a revizuit pentru perioada 2007-2009 pentru a asigura coerenţa cu conturile sectorului „Administraţii publice” şi cu Balanţa de Plăţi. Revizuirea a avut loc ca urmare a aplicării noii politici de revizuire a indicatorilor macroeconomici elaborată pentru a respecta cerinţele impuse de Regulamentului 2304/2016 referitor la modalităţile, structura, periodicitatea şi indicatorii de evaluare ai rapoartelor privind calitatea datelor transmise conform Regulamentului (UE) nr. 549/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului”, au precizat reprezentanţii INS.
Seria ajustată sezonier a Produsului intern brut trimestrial pentru perioadele anterioare nu s-a modificat semnificativ ca urmare a revizuirii seriei brute şi a estimărilor pentru trimestrul III 2018 faţă de varianta provizorie (1), publicată în Comunicatul de presă nr. 310 din 7 decembrie 2018.
Seriile ajustate sezonier se recalculează trimestrial ca urmare a modificării modelelor adoptate, a numărului de regresori folosiţi, a modificării seriilor brute şi a numărului de observaţii disponibile.
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/10386/22682869/1/8b61acd3-cc1f-42d5-bdfb-1514c4b54c41.jpg?width=110)
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21328/22678659/6/7-dji-0538-hdr.jpg?width=110)
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1686/17835652/1/camioane.jpg?width=110)
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/10386/22669374/1/video.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/341/5531/22680040/2/pavel-churiumov-321968-unsplash.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](/images/pixel.png)
PROSPORT.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/7338064506-91fd42a3f9-o-1-1738930802.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=17835736&pid=1)
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe