INS: Cantitatea de lapte de vacă colectată în primul trimestru a scăzut 9,8%, la 188.589 tone

Cantitatea de lapte de vacă colectată de la exploataţii agricole şi centre de colectare de către unităţile procesatoare a scăzut în primul trimestru al anului cu 9,8% faţă de aceeaşi perioadă din 2010, la 188.589 tone, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

Urmărește
6 afișări

Reduceri ale producţiei în trimestrul menţionat au fost înregistrate la unt cu 5,2%, la 2.280 tone, la brânzeturi, inclusiv cantitatea de brânză obţinută exclusiv din lapte de vacă (97% din producţia totală) cu 2,6%, la 14.622 tone, la smântână de consum cu 2,1%, la 12.016 tone, şi la lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut şi altele) cu 1,8%, 38.316 tone, se arată într-un comunicat al INS.

În schimb, producţia a crescut la laptele de consum cu 4%, la 60.807 tone.

În martie 2011, cantitatea de lapte de vacă colectată de la exploataţii agricole şi centre de colectare de către unităţile procesatoare a coborât cu 10,3% faţă de aceeaşi lună din anul anterior, la 67.607 tone, iar faţă de februarie a urcat cu 16%.

Astfel, în martie faţă de aceeaşi lună a anului anterior, principalele produse lactate la care producţia a scăzut au fost smântâna de consum cu 6,1%, la 3.945 tone, şi untul cu 5,5%, la 901 tone. Creşteri au fost consemnate la lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut şi altele), cu 3,5% la 12.825 tone, la brânzeturi, cu 1,1% la 5.496 tone, şi la lapte de consum, cu 0,8% la 20.639 tone.

Comparativ cu februarie, cea mai mare majorare a producţiei a avut loc la unt cu 23,8%, urmat de brânzeturi, cu 18,1%, lapte de consum, cu 3,5%, şi de lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut şi altele), cu 2%.

Totodată, la smântâna de consum s-a înregistrat o scădere a producţiei cu 1,9%.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici